Critic și poet
din Nopți pontice (1937)
de Grigore Sălceanu(2010)
2 min lectură
Mediu
CRITICUL
Și codrul și marea și norul
Și dragostea-n versuri s-au spus.
La ce să mai cânți? Poezia
Rămâne un soare apus.
Din tainele firii eterne
Nimic n-a rămas nedescris:
În vrafuri de tomuri celebre
A lumii splendoare s-a-nchis.
Cetește, admiră mai bine
Pe cei ce-au vibrat înainte,
Căci tot ce voiești a ne spune
S-au spus în eterne cuvinte.
POETUL
Și dacă de veacuri șoptește,
Prin codri vrăjind călătorul,
De-acuma, prin crânguri în floare,
Ca piatra să tacă izvorul?
Și-n undele lui când răsfrânge
Al nopților cer înstelat,
Să nu ne mai spună în taină
Ce altele ieri au cântat?
CRITICUL
Poeme cu valuri și stele
Atâta-s de vechi pentru noi!
POETUL
Și luna și marea par nouă
În fața privirilor noi.
CRITICUL
Puțini veți găsi împrejuru-ți
S-asculte cântările tale
În care roșește amurgul
Și floarea se-mbracă-n petale.
POETUL
Acei ce au inimi în piepturi,
Sub flori cunoscute și stele,
În valuri și raze de lună
Găsi-vor simțirile mele.
Și fără ca nimeni s-asculte,
Nu cântă pădurea de brazi?
Eu scriu pentru ochii de mâne,
Și nu pentru orbii de azi.
CRITICUL
Pe lumea aceasta, eterne
Nici piatra, nici bronzul nu sunt:
Topi-se-vor toate când focul
Va arde și cer, și pământ.
Atunci, manuscrisele tale,
Pământul, și marea, și luna,
Luate-n vârtejul pieirii,
S-or face cu pulberea una.
O clipă-ncălzește mulțimea;
Vorbește-i clipitei de azi;
Ne cântă simțirea de-acuma,
Nu luna pe vârfuri de brazi.
Ne toarnă în versuri aprinse
Blesteme scrâșnind printre dinți;
Descrie-ne trupul bacantei,
Stârnește bolnave dorinți!
Te lasă de versuri eterne
În marmură! Scrie pe lut,
Și gloria ta va fi mare:
E totul să placi un minut.
POETUL
De nu mai rămâne nici urmă,
Ce-mi pasă de gloria clipei?
Dar viața, dând pulberii viață,
Și-avântul de flăcări aripei,
Aceea ce-mi dete poruncă
Să fiu, să vibrez de uimire
În fața naturii mărețe,
Izvor nesecat de simțire,
Tot Ea poruncitu-mi-a tainic
Frumosul în versuri să-l cânt!
Iar dacă vreodată zdrobi-va
Și ceruri, și mări, și pământ,
Ea singură-n minte purta-va,
În orele-acele supreme,
Aduceri-aminte din veacuri:
Statui, simfonii și poeme.
Și nimeni nu poate să știe
Ce nou, fermecat univers,
Ce lumi fericite de-a pururi,
Ce rai va crea dintr-un vers.