Auguralia
de Grigore Arbore(2010)
1 min lectură
Mediu
Pe plăji pustii, prin cetăți
invadate de blânde reptile
lângă uriașele sarcofage de calcar
îngropate în iertătorul nisip îngenunche
Poetul
ascultându-și tăcut respirația. Umblă în jur
nedeslușite zvonuri celeste,
trecute furtuni îl inundă acolo pe albul
auguralelor lespezi. El se roagă încet
nume fără șir murmurând
către steaua hipnotică. Șoaptele lui
se aștern peste ziduri -
binecuvântat, verde mușchi. Totul
va dormi învelit în mantia
rugilor sale, instabilele valuri
vor revărsa către el umbre eterne. Pasărea
prinsă de lavă îi aruncă-n retină
urmele zborului. Auguralia.