Cucuveaua - fragment
din ant. Poeți italieni din secolul XX
de Giovanni Pascoli(2011)
2 min lectură
Mediu
„Hei, tigve seci! Voi, guri-sparte! Voi, spinări
vărgate precum șarpele de apă!
Plecați de-acolo!” striga furios paznicul
temniței. Era sălbatic locul,
deșert, în mijlocul sacrei Atene,
cu povârnitele-i cocioabe, la poalele
stâncilor cenușii cu vine-ngălbenite,
pline de găuri, înverzite-abia
ici-colo de granat și cimbrișor.
Soarele se-nălțase pe munți, și-n azur
trecea-ntunecos când și când câte-un zbor
de aprigi lăstuni ce-i dădeau târcol prin preajmă
deasupra stâncii, Zeiței de bronz,
țipând ascuțit. Iar pe pământ la fel, o ceată
încoa și-ncolo fugea, de copilandri,
țipând și ei. Și iată se deschise ușa
la Casa celor Unsprezece, iar temnicerul
din pragu-ntunecos făcu să i se-audă glasul
Și zise: „E timp de hârjoneală pentru voi acuma?
Ieri de la Delos s-a-ntors nava
sacră și sărbătorile-s de-acum sfârșite.
Nu mai e timp să legi cu fir de in
Scarabeii! Nici să te joci de-a musca!”
Se trase mai încolo, potolită,
liota de băieți. Apoi strigară: „Ei?
ce tot îndrugi de scarabei, de muște?
Aici e-o cucuvea”. Cu-adevărat, o buhă
zburlită toată sta în pumnul lui Gryllos,
fiu al lui Gryllos, făcător de scuturi,
mai vârstnic între ei. Abia o vânase-adineauri
într-o scobitură, Hyllos, fiul
olarului Hyllos, care era cel mai mic.
Într-o spărtură-a stâncii cenușii,
sub o tufă de paracherniță,
Hyllos văzuse strălucind doi stateri
de aur, în tufiș, și se-aținuse; dar bănuții
nu mai erau: apoi din nou i se-arătară
doi ficși rotunzi în umbră ochi de pasăre.
O cucuvea a Zeei din Atena
făr\'a clipi îl măsura pe fiul
olarului Hyllos; care cu mâinile-amândouă
de-odată o-nșfăcă de aripi,
și-o prinse. Coccalos însă îi sări în spate
și i-o luă; iar lui Coccalos
Cottalos; pe urmă Gryllos de la el o smulse: atunci
Cottalos izbucni în plâns, Coccalos râse,
iar cel mai mic se smiorcăia pe lângă cel mai mare.
(...)
[„La civetta” în vol. Poemi conviviali]
(traducere de Marin Mincu)