Gheorghe Azap

Am fost nefericit, dar ce vă pasă Și-mi iau angajamentul să mai fiu - Iubesc o fată cultă și frumoasă, De dorul ei îmi trebuie

Atunci când ai promis că vii Mi-am pus cămașa de nylon Aceea cu pasmanterii, Și-n suflet încă un zorzon. Mă lustruisem, pe

Desigur că odată va fi ca niciodată: O morsă masculină te va-nsemna pe gură; Mânia mea va crește atunci, cât o săgeată, Cum n-au visat nici cei ce

Oprește-mă la tine, când o să-mi vină criza De a pleca departe făr’ aparat de bord - Ascunde-mi pijamaua, cravata sau valiza, Cu lacrimile tale

Ce să facem? Sântem două atitudini bifurcate, Cum ar fi Lope de Vega și Sofocle, par-egzamplu; Vai ce mare osebire ne-a pălit și ce păcat e Că

Ninge urât; ninge maro; ninge scalen. Din nou calic, sânt și sâlhui, și iar mi-e rău. Beau și fumez, până devin eterogen, Ca un poet, fără de

Viața asta, mai ales deșartă, în care unii se consumă-n artă, Uitându-și, zilnic, rânza la aman, în timp ce alții, iuți ca hidrargirul, Cu

Ne vom iubi, odată, într-o eglogă pură, Când vor cina lăcustele arhimandriți; Un papagal de miere-ți va locui în gură Și, șoapta mea,

„Sic erat in fatis” - Ovidiu, Fasti I, 481 - Maria, a sosit momentul să meșteresc un sarcofag, După o schiță personală; taman în forma unui

Pui mâna pe condei ca pe o armă; Pui mâna pe condei ca pe-un dum-dum! îndeplinindu-ți propria ta karmă, Te simți justițiarul care farmă