În ocazia publicărei cei întâi gazete în limba patriei, întitulată “Albina românească”, la 1829 T r â n t o r u l Spune, spune,

Cât ți-s dator, o, stea mult grațioasă, Că-n primăvara a vieții mele Tu m-ai ferit de strâmbe căi și rele Și m-ai condus pe calea virtuoasă! Tu-n

Imitație Când Isus cu cel din urmă dureros a lui suspin A deschis, murind, morminte, tremurat-au sântul munte, Se trezi Adam în tartar și-n păreri

Părăsând aceste clime, Port amorului obeze, Îns-a soartei agerime Pretutindeni a s-urmeze. Adio, rediule tăcute, Ce cu a tale umbre mute Ai

Copăceii încă tineri, ce de tot s-a părăsit La voință și-ntâmplare în salbatica pădure, Mai \'nainte de a crește, vor să piară nesmintit De a

Doi catâri călătoreau Și-n desagii lor duceau Unul ceapă de câmpie, Altul bani de visterie Cest din urmă, îngâmfat Că-i de aur încărcat, Chiar

Astă toamnă-Amorul-Zeu, Cercetând imperiul său, Trecu a Moldovei țară, Unde oamenii mult ară, Dar nu seceră d-agiuns. Acel sprinten

La Dionis, tiran aprig, pe ascuns a fost intrat Meros, congiuratul giune, c-un pumnal între vestminte, Dar surprins fără de preget viglele l-a

Diogenes, în Atina, Unde strălucea lumina, Un barbat era mintios, Însă giudecat pe dos. Că-i filozof unii spun, Alții că au fost nebun! Dar de

Cercând Vinerea odată pe Amorul fugător, Zicea: “Dacă oarecine întâlni-va pe Amor, Vagabond acel e fiu-mi, care umblă-n rătăcire, Al meu este mic

O, tu, pictură netedă A mânei lui Apele, Ce figurezi avidoma Icoana feței mele! O, mângâiere singură De amorata zină, De când o lege

Fabulă De la scoală, de la carte, Dezertând un june, cere Și pretinde s-aibă parte Și de titluri și de-avere, Ce rar să câștigă-n lume Prin

Pe ogor, un bou bătrân, Ce iernasă c-un pic fân, Primăvară, Când se ară, Deși giugul l-apăsa, Pe-ncet brazda dispica. Dar vițeii, ce-l

Lângă-o curte boierească, în grădină minunată, Un castor ș-a sa familie trăia-n apa cea curată, De mănunți fii și fiice avea câte o

Prin rostiri de adevăruri, ascunse-n cimilitură, Aduc ție-ntâia oară cu plăcere-nvățătură; În a vieței strâmba cale pe român să