Mărturie
de George Florin Cozma(2005)
1 min lectură
Mediu
sunt încă viu în clipa când te chem,
sunt nervi și oase, carne grea și sânge,
dar – mai ales – sunt aerul ce plânge
deasupra ta ca-n moarte, ca-n blestem;
sunt viu și fraged ca un miel bălai
purtat prin piețe, prin restaurante;
sunt sufletul, dintâiul, al lui Dante
bătând la poarta-de-din-jos-de-Rai…
se face iarnă prin cămări ascunse,
mor fluturii, ca fulgii, la ferești;
anii de azi îmi spun că mă iubești,
dar osiile lumii sunt neunse –
că se aude vântul pustiind
grădinile cu paseri de aramă
și eu sunt singurul care dă seamă
de zariștea fugită din colind…
sunt viu, ești vie încă… mărturie
stă mâna asta rece, care scrie.