Poveste
de George Bacovia(2002)
1 min lectură
Mediu
Iti aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa,
Cand cu buzele de sange si cu ochii sclipitori,
Printre arborii de toamna te plimbai incet, sfioasa
Lasand gandul spre amorul inteles de atatea ori?
Asteptai sa fiu poetul indraznet ca niciodata,
Sa te fac sa auzi in taina ecoul rece al unor calde sarutari,
Te duceai mereu inainte inspre o umbra intunecata
Ca o pala ratacire coborand din alte zari.
Ah, si mi-ai spus atat de simplu ca ti-e sete de iubire,
Neascultand decat soptirea singuraticei paduri,
Iti opreai cu mana sanul si zambea a ta privire,
Chinul indepartarii noastre neputand sa-l mai induri.
Ha, ha, radea ecoul, de radeam de ata placere,
Intre om si intre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lasat sa insiri povestea cu dureri si cu mistere,
Pentru mine, ca oricarui trecator necunoscut.
Iti aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa,
Cand in soaptele padurii poate ca te-am sarutat
Ascultand ecoul rece dinspre toamna friguroasa
Ce aducea iubiirii noastre un adio indepartat.