Inima
de Georg Trakl(2005)
1 min lectură
Mediu
Albă se făcu lângă pădure sălbateca inimă;
O, întunecată spaimă
A morții, astfel, aurul
Muri în norul plumburiu.
Seară de noiembrie.
Lângă părăginita poartă a abatorului
Sta fata femeilor nevoiașe;
În fiecare coș
Cădeau măruntaie și putredă carne:
Blestemată hrană!
Porumbelul albastru al serii
Nu veni cu împăcare.
Întunecare chemare de trompetă
Străpunse umedul
Frunziș de aur al ulmilor,
Un drapel trențuit
Fumegând de sânge,
Pe care în durere sălbatecă
Îl pândește un bărbat.
O, voi, timpuri de metal
Îngropate acolo, în roșul amurgului.
Din pridvorul întunecat
Păși făptura de aur
A adolescenței
Nimbată de palide lune,
Întomnată reședință princiară,
Brazi negri
În furtuna nopții
Despicară fortăreața abruptă.
O, inima,
Sclipind într-acolo, prin răcoare de zăpadă.