Gellu Naum›Poezii

Vă spun drept am văzut o găină moartă și în poheme n-au ce căuta în nici un caz găinile moarte pentru că suntem și regret domnule dar eu am altă

Azi sunt în mare formă mi-am ros fruntea de zid o tanti s-a lovit cu sârmă Dormea la soare pe dărâmături habar n-avea de numerele care tună pe

La adăpostul unor măcinări egale ceva mai încolo un om clădește Odăi și Antreu și eu spun Bettina (firește un nume fictiv) te rog adu-mi

Dintr-un străvechi gest ars de patru mii de ani Foșnet al cenușei memorie stinsă a focului peste tatuajele de calcar cămăși de apă limpezi

Retorica e în vervă blesteamă de azi-dimineață găinile obiectele rituale s-au îngrămădit în jurul meu (cutia cu tutun desenele dăruite de prieteni

Era primăvară stăteam la fereastră ploua mi-ar fi plăcut să mormăi câteva din frumoasele mele poheme atunci de nu se știe unde se ivea o tânără

Oh ne-am lipit spinarea de un mare început ne este frig până și-n cerul gurii și ce speranță poate fi întoarcerea aceea degeaba tragem la mal

Cărți fără pleoape mângâieri impare arcane ale marilor refugii ochi al lui Scipio rostogolit în praf nici o precizie nu-mi mai jignește rigoarea

Al naibii plopi foșneau în întuneric era frig eram ud aveam boli sufletești când mă lipeam de ei îmi ronțăiau cămașa mai jos cineva săpa i se

Când plouă prea mult în mlaștinile noastre eu și ihtiozaurul meu cu fețele pline de lumină și de excremente ciugulim fărâmiturile de pâine găsite

Frumos mi-ar sta cu pălăria mea de lut Pe malul Eufratului în ape masculine lângă Femeia Leșinată Cu tâmpla pe scândură i-aș povesti cum ar putea

Ponosit ca un fluture ud mă uit cum se înalță plopul spre cer împarte dreptate are frunze de aur plopule zic frumos foșnești în obscura

Ici-colo se mai pot petrece lucruri greu de înțeles vecinii mei de pildă nebiruiți și umezi se duc să macine porumb la Singureni eu nu mă duc mai

Mă instalsem într-un cuib pe un copac stăteam acolo peste niște paie pasărea-mamă își vedea de treburile ei de pasăre masculul nu zicea nimic mă

Acum când ploaia mă îmbrățișează cu \"umeda ei voluptate\" mă gândesc la fata aceea pierdută de mult cine mai știe pe unde fata care picta flori de

În rada portului X stau pe o scândură mă uit la vapoare o poetă foarte grasă mă măngâie pe mână cu o mânuță grasă zice că mă știe foarte bine că

Am acceptat că lucrurile ne iubeau Fragili și duri pe șesurile lor ne bucuram când înfloreau legumele ca să menținem apele intacte Uneltele

Rostogolit în pulbere și mistuit de o înfășurare liniștită sau obosit de cele putrede și destrămate mă odihnesc într-o neleguită clătinare pe un

La început vorbeam cu vocea mea albastră simțeam cum cade roua din cuvinte fratele meu Andrei cel mort și sora mea Virginia mă așteptau în casă mă

Căzusem ca o nămilă cu urechi de piatră pe colinele lumii în umezeala gesturilor încurajatoare înăuntru - numai noapte și apă și pruncul surd

În ziua aceea la marginea câmpului sprâncenele noastre de iarbă încărunțeau câte unii înviau cu patimă înviau călcau tacticoși peste frunze cu

Singur pe sub grădini mă întrebam \"cine ești tu bătrânul meu copil\" stăteam în urechea mea mă jucam cu trompa numitului Eustache de acolo se

Nu știu dar îi umplea mereu ca un fluid sentențios prestigiul golurilor arhicunoscute 1943

În așteptarea inginerului Pelok Repaus am găsit un șiret îmbibat cu apă e bun și el la ceva m-am pierdut pe un metru pătrat printre milioane de