Prietenul nerușinat, cerul fără milă Caznă multă, dușmanul puternic fără milă. Piere umbra speranței în lumina soarelui Locul nefericirii înalt

Nici plăcerea unirii duhului cu trupul n-a rămas Și nici măcar norocul reînvierii n-a rămas. Frumoasei cu chip de lună am vrut să-mi deschid

Prietene pământu-ntreg mi-ar deveni dușman Dar nu-i nici un păcat pentru că tu nu-mi ești dușman. Fără să fiu sfătuit de cineva te-am

Hei, ochiule! nu trezi a inimii zare La astfel de doruri nu există scăpare. Culoarea bolții oare o schimbă izvorul Sau lacrimile au acoperit tot

1 Dacă și-n clipa morții aș sorbi vinul curat De-aș rămâne-n cimitir până la judecată beat Până la potopul de apoi de-aș visa beat Nu voi

Pentru durere, mi-am zis, gura iubitei e leac Ea a aflat de suferință, dar nu mi-a dat leac. Dacă pricina iubirii ar fi numai iadul Atunci

Iubita nu mă lasă picioarele să-i sărut Fiindcă-n ochii ei nu prețuiesc nici cât un sărut. Lumea întreagă știe că sunt cuprins de

Și vinul ca un frate ți se închină ție Ey¹, cârciumarule bătrân, îți place vinul ție? De când te-a văzut Îngerul, iubirea nu-i păcat Mult

Privește culoarea feței iubite ca soarele Luna mâncată de nori se ceartă cu soarele. Lumânării i-a fost dor de pletele iubitei Într-o singură

Ey¹, nestatornicie! Chinul întreg ți-l dau ție Atât de mult îți place, iubito, vinul ție. Când ești năzuroasă și gemi noaptea sub

Vraciul se zbate să mă vindece de iubire Pentru el numai chinuri, pentru mine iubire. Dar el nu știe că iubesc mai mult despărțirea Astfel