O floare stând în picioare într-o canoe

Ai intrat pe poteca mea de elan

în ceasurile de amurg

să-mi sfarmi semnele totemice de pe pielea

de neam roșu

Să-mi golești culcușul de ferigi

să-mi afumi molizii și poienile

Prăpăd de urs

port urletul lupului

și țipătul culicului în râurile tale

Te port în spinare

Ai venit să-mi rătăcești cuvintele

wigwam-ul meu

podoabele și canoia de mesteacăn

Din marele Tărâm de dincolo

animalele mele gonite de strigătul cornurilor tale de scoică

Sânge-de-zmeu

venin-de-năpârcă

rătăcesc printre ierburile tale tinere și nebune

prin păpădiile tale albe

Îți voi mânca murele pitice și măcrișul

mă voi îmbăta cu sarsaparilă și fir-de-aur

Printre copacii tăi doborâți de vânt

voi porni sărbătoarea

învelită-n licheni de piatră și mlădițe de ferigă

purtând la glezne și la încheieturi

brățările mele de piele crudă

Să-ți tot crească păstăile și cioturile

de atâta spălat în apa ta

prea mult săpun

prea mult om alb

Călcată în picioare ca o haină

încă îți ador soarele

În lunile mele

nu exista nicio ruptură

În inima mea

era doar sânge

ritmat și roșu precum focul ce trosnește

astăzi turbăriile tale

mic zgomot înfundat de tam-tam

de tam-tam de Alb

Eram un neam neatins

ai venit la mine

fără să lași vreun prunc în urmă

Turma mea de marsuini ți-a înghițit medaliile.