Excursiune
din Ant. lit. române de avangardă (1969)
de Filip Corsa(2009)
2 min lectură
Mediu
Pe munte e acum răcoare ca-n biserici
ploaia abia căzută a pus stropi reci pe ferigi
și-a umezit pământul el gras și răscolit
unde e coaptă fraga și bună de găsit
unde e mai proaspăt astăzi brusturul și mai rece
așteaptă în lumină pe tine să se plece
și unde crește cleiul sub cojile de brad
ca liniștea-n sursa părâului secat
Brașovul roș cu muzici mai aspre și mai grele
dispare-n noi și-n praful gonit de pe șosele
treptat treptat treptat cum dispăreau în străzi
goarnele prelungite de ultimile gărzi
și nici arama veche sus de pe catedrale
n-o mai auzi în pragul odăilor din vale
aici s-aud albine și greieri și furnici
și fâșâit de frunze din loc când te ridici
Marica fată albă cu genele frizate
îți cad pe peisagiu privirile curate
și ochii îți sunt umezi și pletele subțiri
Uite cum stai pe scoc așa plecată și te miri
vreau să rechem cadența izvoarelor în tine
(cum ași hema din fluier oile mici și pline)
ca-n munții cu tăcere și cu țărani desculți
să vrei apa din piatră cum fuge s-o asculți
Hai pune ochelarii de automobilistă
să prind promisiunea din colțul de batistă
și mâine când lumina va fi pură pe brazi
mi-o vei aduce calmă în mâini și pe obraz.