Þărmul de noapte
de Fazil Iskander(2010)
1 min lectură
Mediu
Noaptea-i spânzurată de un deal obscur,
În somn cade cheiul, și luntrea, în radă,
Răscolind pe mare, farul cată-n jur,
Ochiul lui ciclopic stă, chiombit, să vadă,
Lunecând agale pe-un sat de pescari,
Scormonid prin luntre, scotocind prin chei,
Se-nălța pe stâncă, pe treptele-i mari,
Pieptăna-n cădere plaja de sub stei.
Izgoni din lume un cuib de-amorezi,
Sfârtecând, în beznă, umbra salvatoare,
Asurzind-o-n luciul de lumini, grămezi,
Cât privi, o clipă, pierdut în visare.
Până ce deodată, mă descoperi:
Stăteam singuratic, pe un povârniș,
Ochiul său electric concentrat foșni,
Așteptându-mi fuga, parcă, pe furiș.
\"Hai, începe, dară! Voi fi orb de chin,
Când fastul luminii, ca și altădată,
Sufletu-mi va prinde, cu profilul plin,
Cu privirea-albită, dar neaplecată.
Cum poți înțelege grija mea de-o zi?
Focul nopții vrut-am să-l întreb, atunci:
Cum poți ști, cu noaptea, ce voi zămisli,
Tu, care, din noapte, vrei să mă arunci?\"
...La-ntrebarea-mi care n-a prins încă glas
El zbura în noapte, vrând să o străpungă,
Risipind în urma-mi, unde s-a retras,
O penumbră groasă și suspect de lungă.
(traducere de Petru Jaleș)