Sari la conținutul principal
Poezie.ro

De câte ori, iubito...

de Eminescu, Mihai(2008)

1 min lectură

Mediu
De cîte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheață mi-apare înainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă-- o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasăre plutește cu aripi ostenite,
Pe cînd a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un pîlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.
......................................................
Suntem tot mai departe deolaltă amîndoi,
Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț,
Cînd tu te pierzi în zarea eternei dimineți.
1879

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
104
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Eminescu, Mihai. “De câte ori, iubito....” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/eminescu-mihai/poezie/de-cate-ori-iubito

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.