Iarna începe de la geam, Dar uneori rămâne neștiută în inimă Sau într-un caiet de poeme, Numai în diminețile de iarnă se întorc

E un imperiu de plante carnivore în mine, E un apocalips de chitare. Fiecare amurg își scurge toate culorile Prin acești ochi în care am închis O

Voi uita, într-o zi, și mâinile cu care am scris, Cu care ți-am mângâiat pielea bronzată și fustele, Voi uita cărțile în care-am plâns, Voi uita

Dacă s-ar desființa mansardele, Am rămâne fără casă, boema mea; Nouă nu ne stă bine în apartamente cuminți, Cu fotolii care au biografie și

Îmi scrii că n-a rămas în lume nici o utopie, Nici o iluzie, Nici o parabolă în care să ne regăsim seara, Seara, când oamenii se iubesc. Tu

Nu știu câte orchestre simfonic Înlocuiește o fântână din Roma, Dar știu că toate orchestrele lumii Nu pot înlocui marea și