Emil Isac›Poezii

Aștept mereu și nu știu ce aștept. Aștept o fată să-mi vie la piept. Aștept un blestem, ori un cântec aștept, Și nu știu ce aștept. Cu ochi

Copilul meu încearcă să prindă o rază de soare Și plânge că n-a putut să o prindă... Și mă întreabă: cine-a aprins soarele, Cine a aprins soarele

Oraș bolnăvit de viață, Tot oameni stinși pe ulițele tale, Tot jale Pe fiecare față. Și oameni așteaptă plângând de slăbiciune, Așteaptă

Nava vieții, nava vieții Mi s-a frânt. Am avut catarg prea tânăr, A fost vânt - Nu-mi zâmbește de departe Nici un far, Vânturile tot mai

Ochii tăi albaștri Anii cum i-au înnegrit. Clipele dulci au murit. Mâinile tale albe Străină pâinea altora taie, Și ciocârliile le-a învins o

Ușă, care de atâtea ori te deschizi, Spune-mi cine a intrat și a ieșit prin prag? Al cui zâmbet ți-a fost mai drag? A cui mână încet te-a

Iubirea noastra este cu pacat. Oh, toata ziua stam trantiti in pat Ca intr-un rai adanc si afanat. Vesmintele pe trupul tau boghet Nu ti le

Pe langa apa care trece, Cu tine astazi cine trece, Cu cine treci in noaptea rece? Cui ii soptesti viata buna, Al cui nume il spui in luna, Si

Sufletul in carte l-am inchis. Sa fii cu grija, oricand sa n-o desfaci. Tot ce e aici cu dragoste scris Te va face sa plangi si sa taci. Adu-ti

Iubesc tot ce este frumos, Iubesc suferinta caci este frumoasa. Si ea ma iubeste caci ii sunt credincios Si ea-mi este mie credincioasa. Daca