Afania
din Afania (1933)
de E. Ar. Zaharia(2010)
1 min lectură
Mediu
Motto:
\"Păcate\'s pe ierburi și copaci, da \'ncă pe oameni!\"
\"...parșivă muiere...\"
N. CREVEDIA
Tata Dumnezeu cu frumuseți trupești și har
te-a înflorit și ca din coapsa Lui să odrăslești
te-a \'ncununat cu lauri și lumini cerești,
ca să-i tămâiezi evlavie \'n altar.
În alt veac trăind, tânăr voevod
te-ar fi poftit în țara lui Doamnă
și i-ai fi dăruit în fiecare toamnă
câte-un cocon de aur și câte-un nou izvod.
Într\'un pridvor de lemn românesc înflorit,
mașteri te-ar fi scris cu penel subțire,
legănând cu ctitorul pe brațe-o mănăstire.
Ca pereții numele-ți nu s\'ar fi risipit.
Dar tu sufletul l-ai scăldat în ispte
ca o ciutură goală \'n afundiș de apă
și păcatul în carnea exuberant de albă-și adapă
rădăcinile de patimi, șerpește \'ncolăcite.
Vârsta surâde\'n ostroave cu cer colonial;
în vis cocotierul ți s\'ar părea amant,
dar moartea bate sincer, discret și\'nsinuant -
și te stingi ca o lampă\'ntr\'o sală de bal.