Și polaia vine albă...
de Dragoș Vicol(2010)
1 min lectură
Mediu
Si ploaia vine albă, densă, caldă
Pe culmi, peste poieni, peste genuni
Stau arborii cu palmele întinse
Și-un foșnet larg prin cetiniș răsună.
Alunecînd printre nervuri și aripi
Ploaia pătrunde-n sufletul pădurii -
Și cețuri albe se preling din piscuri
Și-n ceață, însetați, rotesc vulturii.
Și vine-un ceas când umbrele pășesc
Printre copaci, ca vulpile roșcate -
Când peste ramuri plouă cu-nstelări
Și totul iese din singuratate -
Un ceas când mușchiul fumegă usor,
Când lemnul viu, lovit de stele, sună,
Când cerului îi este dor de munți,
Iar munților le este dor de lună...
cu atât mai mult pentru textele postate în biblioteca virtuală.
autorul introdus are datele aproape indescifrabile din cauza programului folosit de tine.
mulțumesc