Sifonarul
din Strada care urcă la cer
de Dominic Stanca(2010)
1 min lectură
Mediu
Ce polifonie în căruciorul său mic!
În lacra lui verde cu păuni și cu stele.
În laboratorul său portativ
pe care-l trăgea singur, ca un căluț costeliv,
cling-clang sau cling-cling... obsesiv pe pavele.
Cling-clang armonios cu sticlele pline
pe panta pieptișă, dantelată a străzii,
cling-cling zgomotos cu sticlele goale
dansând dezaxate între șipcile lăzii.
Și ieri ca și azi și azi ca și mâine -
cling-clang la deal, cling-cling la vale -
trecea sifonarul cu sticlele pline,
trecea sifonarul ca sticlele goale.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dominic Stanca
- Tip
- Poezie
- An
- 2010
- Cuvinte
- 82
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 13
- Actualizat
Cum sa citezi
Dominic Stanca. “Sifonarul.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/dominic-stanca/poezie/sifonarulIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
