VINO TATÃ ÎNFÃÞIȘEAZÃ-MI după moartea ta/încă o dată ochii tăi albaștri/spune, ești departe? ai plecat blînd/de-aici din astă/lumină și de te

Pentru Ingeborg Bachmann și Paul Celan uite, cum ne aparținem și după moarte: alieno merge la Roma sila Paris își aparține sieși nu-i nici

NEANT LA ZI În vis ieri noaptea ai sosit tu, un vers-in și-ai spus că vom muri curând: să fii un nimic la capătul unui rând. răspunsul e: pe

Întunericul face bine. nimic nu vrea decît să cufunde în odată petrecutul și să ating locul-rănit. cum a rămas

ÎNSPRE AFARÃ TOTUL PALID DEJA CA MOARTEA atribut de epocă și limpede recognoscibil în noi după o prăbușire a simțurilor care aici deja ni s-au

TÎRZIU PENTRU CELAN Nimic nu-i acel rotit-în-sine vorbe vorbe chiar tu doar pe uscat ca un peste zvîrcolindu-se în loc să mergi peste