PAKIN ȘI RAKUNIN
de Daniil Harms(2003)
3 min lectură
Mediu
Haide, lasă, nu mai face atâta pe șmecherul – i-a zis Pakin lui Rakunin.
Rakunin și-a încrețit nasul și l-a privit urâcios pe Pakin.
-Ce te uiți? Nu mă recunoști? – a întrebat Pakin.
Rakunin și-a strâmbat buzele și, învârtindu-se indignat pe fotoliul său rotativ, s-a apucat să privească în altă parte, Pakin a început să bată darabana pe genunchi, zicând:
-Ce idiot! Un par la scăfârlie i-ar prinde bine.
Rakunin s-a ridicat și a pornit spre ușă, dar Pakin a sărit iute, l-a ajuns din urmă și i-a spus:
-Stai puțin! Unde ai întins-o? Mai bine stai jos să-ți arăt ceva.
Rakunin s-a oprit și l-a privit bănuitor pe Pakin.
-Ce-i, nu crezi? – l-a întrebat Pakin.
-Ba cred – a zis Rakunin.
-Bine, atunci așează-te iute aici, în fotoliul ăsta.
Și Rakunin s-a așezat iarăși în fotoliul său rotativ.
-Păi, vezi? – i-a zis Pakin. – Acu’ ce stai în scaun ca tâmpit?
Rakunin a început iarăși să-și bălăngăne picioarele și să clipească iute din ochi.
-Nu mai clipi! – i-a zis Pakin.
Rakunin a încetat să mai clipească și, ghemuindu-se, și-a retras capul între umeri.
-Stai drept! – i-a zis Pakin.
Rakunin, rămânând la fel de gheboșat, și-a împins burta înainte și a întins gâtul.
-Eh! – a zis Pakin – mai bine ți-aș cârpi o palmă.
Rakunin a sughițat, și-a umflat obrajii, apoi, prudent, a expirat aerul pe nări.
-Ascultă! nu mai face pe nebunu’! – i-a zis Pakin. Rakunin și-a întins și mai mult gâtul și a început din nou să clipească iute-iute.
Pakin i-a zis:
-Ascultă Rakunin, dacă n-ai să termini imediat cu clipitul, am să-ți dau un picior în piept!
Ca să nu mai clipească, Rakunin și-a încleștat fălcile și și-a mai lungit puțin gâtul, cu capul tras în spate.
-Ptiu! Ce înfățișare scârboasă ai – a zis Pakin – cu gura asta a ta de găină și cu gâtul porcesc, te-apucă greața.
În aceeași clipă, capul lui Rakunin, care trăgea tot mai mult înapoi, s-a muiat deodată și s-a lăsat pe spate.
-Ce dracu? – a exclamat Pakunin. – Ce șmecherie o mai fi și asta?
Privindu-l pe Rakunin din locul în care stătea Pakin, ai fi putut crede că Rakunin nu mai are deloc cap. Mărul lui Adam i se avântase în așa măsură încât imediat îți venea să crezi că ăsta-i de fapt nasul lui.
-Hei! Rakunin! – a zis Pakin.
Rakunin tăcea!
-Rakunin! – a repetat Pakin.
Rakunin tăcea și nici măcar nu clipea.
-Așa, - a zis Pakin – și-a dat duhul Rakunin.
Pakin și-a făcut cruce și a ieșit în vârful degetelor.
După vreo paisprezece minute, din trupul lui Rakunin s-a înălțat un mic suflețel și s-a uitat cu dușmănie spre locul în care, cu puțin înainte, stătuse Pakin. În aceeași clipă însă dintr-un dulap a ieșit îngerul morții, înalt de stat și, prinzând de mână sufletul lui Rakunin, l-a condus într-o direcție necunoscută, trecând prin case și ziduri. Sufletul lui Rakunin alerga în urma îngerului morții, întorcând întruna capul, cu priviri dușmănoase. Dar îngerul morții a iuțit pasul și sufletul lui Rakunin, tot țopăind și împleticindu-se, a dispărut în depărtare, după cotitura unei străzi.