GRIGORIEV ȘI SEMIONOV
de Daniil Harms(2003)
2 min lectură
Mediu
GRIGORIEV (lovindu-l pe Semionov peste gură): Iată, sosește și iarna. E timpul să facem focul în sobă. Dumneavoastră ce credeți?
SEMIONOV: După părerea mea, dacă examinăm cu atenție observația dumneavoastră, cred că este într-adevăr timpul să facem focul.
GRIGORIEV (lovindu-l pe Semionov peste gură): Și ce credeți, în acest an va fi o iarnă grea, sau una blândă?
SEMIONOV: Dacă judecăm după vara care a fost ploioasă, iarna va fi grea. Când vara e ploioasă, iarna întotdeauna este geroasă.
GRIGORIEV (lovindu-l pe Semionov peste gură): Ei bine, mie nu mi-e frig niciodată.
SEMIONOV: Este foarte just ceea ce ați spus, având în vedere că niciodată nu vă este frig. Aceasta este natura dumneavoastră.
GRIGORIEV (lovindu-l pe Semionov peste gură): Eu nu răcesc niciodată.
SEMIONOV: Of!
GRIGORIEV (lovindu-l pe Semionov peste gură): Ce – „of”?
SEMIONOV (cu fața în palme): Of! Mă dor obrajii.
GRIGORIEV: De ce te dor? (Și, cu aceste cuvinte îi dă lui Semionov o lovitură peste gură.)
SEMIONOV (căzând în scaun): Of! Nici eu nu știu.
GRIGORIEV (lovindu-l pe Semionov cu piciorul în gură): Pe mine nu mă doare nimic.
SEMIONOV: O să te dezvăț eu, pui de cățea, să te mai bați! (Încearcă să se ridice.)
GRIGORIEV (îl lovește pe Semionov peste gură): S-a găsit cine să mă-nvețe!
SEMIONOV (cade pe spate): Canalie parșivă!
GRIGORIEV: Mă, fii atent cum te exprimi!
SEMIONOV (încearcă să se ridice): Eu, frate, prea le-am suportat pe toate. Acu îmi ajunge. La tine, se vede treaba, nu merge cu frumosul. Tu singur ești de vină.
GRIGORIEV (lovindu-l pe Semionov cu călcâiul în gură): Spune numai, spune! Să te-aud.
SEMIONOV (cade pe spate): Of!