Dan Galbina›Poezii

Chiar acest gând îmi arde rădăcina părului ... El se află pretutindeni dar asta înseamnă absentă, iată un adevăr ca o închisoare zidită de

Suflul sistolic al castanelor pe caldarîm, saturnalia vîntului buimac pe acoperise oasele de sepie ale noptii muribunde si harfa genelor lungi ale

Doamne, nu fi nasparliu, unduiesc din sant în gard pentru-o gura de rachiu, să-mi dau foc dar să nu ard Să-mi dau foc, să vad în jur să fac

O, suflete al meu din compilatii, te-ncolonezi în viata ca-n armie, când ti se pare ca te mai îmbie un piept infatuat de decoratii. Pîna si

Poemul acesta se scrie tîrziu când au plecat cu toții sau nimeni nu e viu … … dau să ies, dinlăuntru prin gură și mă lovesc amarnic de

Te auzeam cum crești copilă și te chema oglinda desfrînată să fugi ca ochiul prin pupilă sau ca femeia dintr-o fată. Dar te țineam captivă-n

Iarbă subțire dumneata deci fii atentă vin cosașii miresmele te vor trăda... ei țin în mîna așii. Nu știu că tu le ești stăpînă și vin precum