Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Nu suntem mai înțelepți decât Solomon, nici mai blânzi decât profetul David, nici mai râvnitori decât Apostolul Petru!

(Fericirile. Scrisori către ucenici)

de Cuviosul Ioan de la Valaam(2007)

2 min lectură

Mediu
9 august 1949
Am primit scrisoarea și cele o sută de ruble. Am dat banii mănăstirii și i-am trimis scrisoarea lui X.
Te sfătuiesc să nu te mâhnești prea mult din cauza finei tale, considerând-o fără speranță.
Pentru păcătoși și nu pentru drepți Mântuitorul Iisus Hristos S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat!
Fariseii se întemeiau pe legi, însă ei înșiși nu trăiau după Lege. Nu puteau să-L înțeleagă pe Iisus Hristos-Dumnezeu adevărat; L-au persecutat și condamnat pe Domnul, considerându-L ca pe un \"prieten al păcătoșilor\", deoarece El mânca cu vameșii (Lc.7,34).
Ei au condamnat pe o păcătoasă și au adus-o la El, dar Domnul a dezvinovățit-o (In.8,3-11).
Să știi că nu suntem mai înțelepți decât Solomon, nici mai blânzi decât profetul David, nici mai râvnitori decât Apostolul Petru! Citește în Biblie al unsprezecelea capitol din prima Carte a regilor, al unsprezecelea capitol din prima Carte a lui Samuel și versetul 45 al capitolului 26 din Evanghelia după Matei. Vei vedea cum, în mila Sa, Domnul i-a iertat și s-a milostivit de păcătoși.
Iar tu, o păcătoasă, o judeci pe fina ta! Nu este și așa o situație destul de grea, atât pentru ea, cât și pentru tine, ca să o mai agravezi?
Sfinții Părinți erau miloși față de păcătoși și spuneau: \"Dacă vezi păcătoși, acoperă-i cu haina ta, pleacă și nu-i judeca!\".
Aș putea să mai dau numeroase exemple și sfaturi de acest fel, scoase din Sfânta Scriptură și din scrierile Sfinților Părinți, însă cred că ceea ce ți-am scris ajunge. Adu-ți aminte de tinerețea ta, de strădanile tale de a nu face aceleași păcate. Azi însă, bătrânica ce ai devenit și-a uitat tinerețea și vrea să-i judece aspru pe tineri! Roagă-te pentru fina ta, poartă-te cu ea cât mai blând cu putință. Așa făcând nu vei păcătui! Îi trimit 500 de mărci. Ia-ți osteneala să i le dai. Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Cu dragoste în Hristos.

Despre aceasta lucrare

Tip
jurnal
An
Cuvinte
318
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Cuviosul Ioan de la Valaam. “Nu suntem mai înțelepți decât Solomon, nici mai blânzi decât profetul David, nici mai râvnitori decât Apostolul Petru!.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/cuviosul-ioan-de-la-valaam/jurnal/nu-suntem-mai-intelepti-decat-solomon-nici-mai-blanzi-decat-profetul-david-nici-mai-ravnitori-decat-apostolul-petru

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.