Din zi în zi
de Costache Ioanid(2008)
1 min lectură
Mediu
Din zi în zi mă văd mai mic,
mai gol și mai sărac de Tine,
cu cît spre Tine mă ridic,
cu-atît văd golul meu mai bine.
Din zi în zi mă văd mai mic
și scad sub cerul slavei Tale,
precum în zări de borangic
un călător pe-ntinsă cale.
Din zi in zi mă văd mai mic.
Ce uriaș eram sub soare!
Iar azi, cînd am ajuns pitic,
mă-ntreb ce pot fi mîine oare?
Din zi în zi mă văd mai mic.
Și-aștept un prag de împlinire,
să fiu un fericit nimic
ce-adoră veșnica iubire.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Costache Ioanid
- Tip
- Poezie
- An
- 2008
- Cuvinte
- 96
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Costache Ioanid. “Din zi în zi.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/costache-ioanid-0021572/poezie/din-zi-in-ziIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
