Cântec pe Dunăre
din Logodna apelor (1939)
de Constantin Salcia(2010)
1 min lectură
Mediu
Nici un glas nu spintecă tăcerea grea.
Înc-o noapte cade moale în cenușă.
Luna pune peste ape catifea,
Zorile-au rămas s-aștepte lângă ușă.
Împrejur, vuind pe guri adânci de valuri,
Dunărea-mpletește ramuri de păcat,
Iar din oaza de lumină de pe maluri
Stelele-și îmbracă părul ondulat.
Câte-o dâră și-apoi totul se îneacă.
Fierbe-n urmă spumă neagră de balaur,
Pescărușii-așteaptă lotcile să treacă
Și pescarii cern în plasă solzi de aur.