Maica Domnului este rug duhovnicesc
de Cleopa Ilie(2005)
1 min lectură
Mediu
Maica Domnului este rug duhovnicesc
Maica Domnului ceresc
este rug duhovnicesc,
în rug Dumnezeu a stat
Și în foc S-a arătat (Es. 3,2).
Focul cu pară ardea
Și rugul îl lumina
Dar nu se mistuia.
Așa Preasfânta Fecioară
A Duhului Sfânt cămară
Plină de dar s-a făcut (Le. 28, 29),
Pe Dumnezeu a născut,
A luat la zămislire
Tot focul din dumnezeire,
S-a făcut lăcaș sfințit.
Rugul chiar era un spin
Ca un fel de mărăcin,
El prin cedri deși apare
Lemn smerit la arătare.
Domnul n-a voit așa,
In copaci falnici a sta
Ci, în spinul cel smerit,
A ședea bine-a voit.
Ca să ne-nvețe pe noi
Că în vremea de apoi
Va alege-a fi mai mare
Smerenia Sfintei Fecioare
De Dumnezeu Născătoare.
Căci ea roabă s-a făcut
Și așa s-a și numit (Le. l, 34),
Când vestirea a primit
Că va naște pe lisus
Pe Fiul Celui de sus,
Pe Fiul Celui Preaînalt,
Dumnezeu adevărat.
De această veste mare
Ea a fost între mirare (Le. l, 34)
Dar a făcut ascultare.
