11 mm ca să plătești chiria
de Charles Bukowski(2008)
12 min lectură
Mediu
Duke avea o fetiță de patru ani, Lala îi puseseră numele. era primul lui copil și fusese mereu precaut să nu aibă copii, se temea să nu-l omoare cumva, dar era înnebunit după ea, îl încânta, știa tot ce gândea Duke, îi lega un fir invizibil, care trecea de la unul la celălalt.
Duke și Lala erau în supermarket, îndrugând verzi și uscate, vorbeau despre tot ce le trecea prin cap, ea îi spunea tot ce știa, și știa destule, instinctiv, iar Duke, cu toate că nu știa prea multe, îi spunea ce putea și el, și mergea. se simțeau bine împreună.
-ce-i aia? întrebă ea.
-o nucă de cocos.
-și ce are înăuntru?
-lapte și o chestie ca o gumă de mestecat.
- și de ce sunt înăuntru?
- pentru că e bine acolo înăuntru, tot laptele și guma aia, și se simt bine acolo în coajă. și-și spun: „vai ce bine e aici!”
-și de ce se simt bine acolo?
-pentru că oricine s-ar simți bine acolo. și eu m-aș simți.
-nu te cred. de acolo n-ai putea să conduci mașina, de dinăuntru n-ai avea cum să mă vezi. și n-ai putea să mănânci nici omletă cu șuncă.
-omleta cu șuncă nu e un capăt de țară.
-dar ce e un capăt de țară?
-nu știu. poate miezul soarelui, înghețat bocnă.
-MIEZUL SOARELUI...? ÎNGHEÞAT BOCNÃ?
-da.
-și cum ar arăta miezul soarelui dacă ar fi înghețat bocnă?
-păi, se zice că soarele e ca o minge de foc. și nu știu dacă specialiștii ar fi de acord cu mine, dar eu cred că ar arăta cam așa.
și Duke luă un avocado.
-uau!
-da, ăsta e un avocado: un soare înghețat. mâncăm soarele și apoi ne simțim încălziți.
-și toată berea aia pe care o bei e tot soare?
-da.
-și în mine e soare?
-mai mult decât în toți oamenii pe care-i cunosc.
-iar eu cred că tu ai un SOARE MARE, mare în tine!
-mulțumesc, iubito.
se plimbară de colo-colo, până când terminară toate cumpărăturile. Duke nu cumpără nimic.
Lala, în schimb umplu coșul cu tot ce dorea. erau și chestii care nu erau de mâncat: baloane, creioane, un pistol de jucărie. și un astronaut cu o parașută care se deschidea dacă era aruncat îm sus. al dracu’ astronaut.
Lalei nu-i plăcu casierița. se uită încruntată, serioasă la ea. săraca femeie: avea niște obraji supți și goi - era ca un personaj dintr-un film de groază, și nici măcar nu știa.
-bună, drăguțo! spuse casierița.
Lala nu-i răspunse. Duke n-o obligă s-o facă. plătiră și se îndreptară către mașină.
-ăștia ne iau banii, observă Lala.
-da.
-și dup-aia trebuie să te duci să lucrezi noaptea, ca să mai faci rost de bani. nu-mi place când pleci de acasă noaptea. hai să ne jucăm de-a mama și copilul. vreau să fiu mama și tu copilașul.
-OK, hai că eu sunt copilașul, ia, cum și se pare, mama?
-OK, copilaș, poți să conduci mașina?
-hai să încerc.
și apoi erau în mașină, conduceau. un dobitoc călcă accelerația și încercă să îi bușească în timp ce virau la stânga.
-copilaș, de ce vor oamenii să intre în noi cu mașina?
-păi, mami, asta e pentru că sunt nefericiți și oamenilor nefericiți le place să le facă rău și altora.
-și oameni fericiți nu există?
-există mulți oameni care se prefac doar că sunt fericiți.
-de ce?
- pentru că le e rușine și frică. și nu au curajul s-o recunoască.
-ție ți-e frică?
-eu am curaj să recunoasc doar față de tine - mi-e atât de frică, mamă, că simt că am să mor de frică în orice clipă.
-copilaș, vrei să-ți dau biberonul?
-da, mami, stai să ajungem acasă.
și își continuară drumul, virând la dreapta pe Normandie. era mai greu să fie loviți, dacă virau la dreapta.
-lucrezi și-n noaptea asta, copilaș?
-da.
-de ce lucrezi noaptea?
-e întuneric. oamenii n-au cum să mă vadă.
-de ce nu vrei să te vadă?
-pentru că, dacă m-ar vedea, m-ar prinde și m-ar băga la zdup.
- ce-i aia zdup?
-tot ce vezi e un zdup!
-EU nu sunt zdup!
parcară și duseră cumpărăturile în casă.
-mama! spuse Lala, am adus de mâncare! sori înghețați, astronauți, de toate!
mama (îi spuneau „Mag”), mama spuse:
-bine! și apoi către Duke: fir-ar să fie, aș fi vrut să nu fii nevoit să pleci în seara asta. iar am starea aia. mai bine nu pleca, Duke.
-ai tu starea aia? draga mea, eu o am în fiecare zi. face parte din slujbă. trebuie să plec. suntem faliți. copila a aruncat tot ce a putut în coșul ăla, de la conserve la caviar.
-Doamne ferește, omule, păi nu poți s-o controlezi?
-vreau să fie fericită.
-n-o să fie fericită dacă intri la pârnaie.
-știi ceva, Mag? în profesia mea, trebuie să accepți să stai la mititica o anumită perioadă. nu cine știe ce cât. asta e tot. eu am stat doar puțin. am avut mai multă baftă decât majoritatea.
-și ce-ar fi dacă ți-ai găsi o slujbă decentă?
-dragă, asta e mult mai bine decât să trag la strung. iar slujbe decente nu există. așa sau altminteri, tot mori. iar eu am deja drumul meu- sunt un fel de dentist care scoate dinții cariați ai societății. e singurul lucru la care mă pricep și eu. e prea târziu pentru mine. și știi bine cum se poartă ăștia cu foștii pușcăriași. știi ce ne fac, ți-am mai zis, ți-am mai...
-știu foarte bine ce mi-ai spus, dar...
-dar, dar, dar și iarăși dar, spuse Duke, fir-ar al dracului, lasă-mă să termin!
-poftim, termină.
-lipitorile astea jegoase, industriașii ăștia care stau în Beverly Hills și Malibu. tipii ăștia sunt specializați în „reabilitarea” pușcăriașilor, sunt experți în foști pușcăriași. te fac să crezi că eliberarea condiționată, porcăria aia, e cine știe ce. aiurea. e muncă de sclav. și consiliul pentru eliberare condiționată știe asta, și ei știu asta, așa cum o știm și noi. economisești bani pentru stat, faci bani pentru alții. un căcat. totul. te pun să muncești de trei ori cât un om normal, iar ei fură pe toată lumea, dar conform legii. vând marfă de doi bani la preț de zece sau douăzeci de ori mai mare, dar totul e conform legii, legii lor nenorocite...
-la naiba, am auzit asta de o sută de ori...
-și la naiba dacă n-o s-o mai auzi ÎNC-O DATÃ! crezi că nu văd și nu simt nimic? crezi că ar trebui să-mi țin gura? chiar și față de propria nevastă? nu ești tu nevastă-mea? nu ne futem? nu trăim împreună?
-tu ești cel care a dat-o-n bară, și acum te plângi.
-du-te-n măta! a fost o greșeală, o eroare tehnică! eram doar un puști, nu înțelegeam regulile lor căcăcioase...
-și acum încerci să-ți justifici prostia!
-auzi, asta chiar că e bună! asta CHIAR MI-A PLÃCUT! soțioara mea, o pizdă proastă. ești o pizdă proastă întinsă pe scările casei albe, larg deschisă și secată mental...
-e și copilul de față, Duke.
-bun. lasă-mă să termin. proasto! REABILITARE, ăsta e cuvântul. dracu’ să-i ia de lipitori din Beverly Hills! cât sunt ei de decenți și de UMANI. cu nevestele lor care ascultă Mahler în sala de concert și fac donații în scopuri caritabile, scutite de impozite. și care sunt votate cele mai remarcabile zece femei ale anului de către L.A. Times. și SOÞII lor știi ce fac? te înjură ca pe ultimul om în uzinele lor nenorocite. îți taie din salariu, iar diferența și-o bagă în buzunar, fără nici o explicație. totul e aăa un mare căcat, nu-și dă seama nimeni? nu-și DÃ SEAMA chiar nimeni?
- eu...
-tu să TACI! Mahler, Beethoven, STRAVINSKI, ce să spun! te pun să lucrezi peste program pentru nimic. te calcă în picioare și, dacă ai scos o VORBÃ măcar, gata, deja sunt călare pe telefon cu ofițerul care te supraveghează. „Scuze, Jensen, dar trebuie să-ți spun că omul tău a furat 25 de dolari din casă. și tocmai începuse să ne placă”.
- și tu ce fel de dreptate vrei? Doamne, Duke, nu știu ce să mai fac! aberezi, aberezi tot timpul. te faci pulbere și vii și-mi spui că Dillinger¹ a fost cel mai tare om care a trăit vreodată. te legeni în scaunul ăla și zbieri Dillinger în sus și Dillinger în jos. și eu sunt vie, să știi, și eu simt, ascultă-mă și pe mine...
- dă-l dracului de Dillinger! e mort. ce dreptate vrei? nu există așa ceva în America. există o singură dreptate. întreabă-i pe cei din familia Kennedy, întreabă-i pe morți, întreabă pe oricine!
Duke se ridică din balansoar, se duse la dulap și smulse de sub cutia cu ornamentele pentru bradul de Crăciun un pistol de calibru 11.
-ăsta, vezi, e singura dreptate în America. asta e singura chestie pe care o înțelege toată lumea.
și flutură pistolul în fața lor.
Lala se chinuia cu astronautul. parașuta nu se deschidea cum trebuie. era clar: un fals. încă un fals. ca și pescărușul mort. ca și pixul. ca și Iisus, strigând după Tăticul Lui, când toate legăturile erau întrerupte.
-ascultă, spuse Mag, ia pistolul ăla blestemat de aici. o să-mi caut eu ceva de lucru, lasă-mă să-mi găsesc ceva de lucru.
-TU, să-ți găsești de lucru! m-am săturat să tot aud placa asta. singurul lucru de care ești bună e să te fuți, așa, în doru’ lelii, sau să stai tolănită și să citești revistele, și să te îndopi cu ciocolată.
-of, Doamne, nu în doru’ lelii, Duke, TE IUBESC, te iubesc din toată inima.
Duke era obosit.
-bine, dacă zici tu. atunci pune măcar cumpărăturile alea-n frigider. și fă-mi ceva de mâncare înainte să plec.
Duke băgă pistolul în dulap. se așeză și-și aprinse o țigară.
-Duke, îl întrebă Lala, vrei să-ți zic Duke sau Tati?
-mi-e indiferent, puiule, cum vrei tu.
-de ce are păr nuca de cocos?
- of, Doamne, habar n-am, eu de ce am păr pe coaie?
Mag ieși din bucătărie cu o cutie de mazăre.
-nu-ți permit să vorbești cu copilul meu în halul ăsta.
-copilul tău? vezi gurița aia rotundă? e exact ca a mea. vezi ochii ăia? pupilele-alea? exact ca ale mele. copilul tău, auzi. doar fiindcă a ieșit din gaura ta și a supt la țâțele alea...nu e copilul nimănui. e propriul ei copil.
- insist, spuse Mag, să nu vorbești așa față cu copilul!
-insiști...insiști...
-da, insist! ținea conserva de mazăre în aer, în palma stângă, balansând-o. chiar insist.
-dacă nu iei conserva aia de mazăre din fața mea, jur pe...cine mama mă-sii vrei tu că ÞI-O VÂR ÎN FUND DE NU TE VEZI!
Mag se retrase în bucătărie, cu mazăre cu tot. și rămase acolo.
Duke se duse la șifonier să-și ia haina și pistolul. își luă la revedere de la fetiță. era mai fermecătoare decât un bronz de decembrie și 6 cai albi galopând peste un deal înverzit. chiar în felul acesta se gândi; începea să-și dea seama. dar ușa o închise cu grijă.
Mag ieși din bucătărie.
-Duke a plecat, spuse puștoaica.
-da. știu.
-mi-e cam somn, mami. citește-mi din cartea aia.
se așezară amândouă pe canapea.
- se mai întoarce Duke, mami?
-dobitocul ăla, da, se întoarce.
- ce-i aia „dobitoc”?
-Duke e un dobitoc. și îl iubesc
-iubești un dobitoc?
-păi, se pare că da, râse Mag. se pare că da. vino-ncoa’ , iubito. hai la mama. o luă pe copilă în brațe. vai, ce caldă ești, ca o șuncă prăjită sau ca o gogoașă caldă!
-NU sunt șuncă și nici GOGOAȘÃ! șuncă și gogoașă ești TU!
- e lună plină în seara asta. prea multă lumină, prea multă. mi-e frică, mi-e foarte frică. Dumnezeule, îl iubesc pe omul ăsta, o Doamne...
Mag se aplecă peste o cutie de carton și alese o carte pentru copii.
-mami, de ce are păr nuca de cocos?
-de ce are păr?
-da.
-auzi, lasă-mă să văd ce-i cu cafeaua aia. parcă aud că dă în foc. stai puțin să închid aragzul.
-bine.
Mag se duse la bucătărie și Lala o aștepta pe canapea.
în timp ce Duke stătea în fața unui magazin de băuturi alcoolice, la intersecția dintre Hollywood și Normandie, și se gândea: „ce dracu’ ce dracu’ ce dracu’ ”
nu era bine, nu era bine deloc. poate că un căcănar stătea în spatele lui cu luneta, pândindu-l printr-o gaură. așa l-au dat gata pe Louie. l-au împușcat ca pe o marionetă din aia din parcurile de distracții. crimă legală. toată lumea asta împuțită se scaldă în căcatul crimelor legale.
locul nu i se părea în regulă. în seara aia ar fi mers mai degrabă un băruleț. sau o cârciumă mai dubioasă. ceva simplu. cât să iasă banii de chirie pe-o lună.
„încep să-mi pierd curajul, se gândea Duke. mai am puțin și mă apuc să ascult Șostakovici.”
se urcă în Ford-ul negru, fabricație ’61.
și o luă spre nord. 3 stații. 4 stații. 6 stații. 12 stații, într-o lume înghețată. în timp ce Mag stătea cu copila în brațe și citea dintr-o carte, VIAÞA ÎN PÃDURE...
-nevăstuica și verii săi, nurca, samurul și jderul, sunt animale mlădioase, rapide, rapace. aceste animale sunt carnivore și se află într-o competiție continuă, înverșunată, pentru...
și minunăția de copilă adormi în lumina lunii pline.
_______________
¹John Dillinger- celebru jefuitor de bănci din anii ’30, prototip al banditului revoltat împotriva ordinii sociale (n. red.)