Noros Cecer
de Cătălin Țîrlea(2006)
1 min lectură
Mediu
Personal, când drama vieții mă subjugă efemer,
Iau rapidul de Constanța s-o văd pe Noros Cecer.
Ea, Noros Cecer, turcoaica cu ochi verzi și umeri slabi,
Este astăzi vânzătoare la buticul, la buticul \"Doi chebabi\".
Dar pe vremea aia dulce, când ne tulburam cu \"Zarea\",
Ne plimbam ades pe plajă și-ascultam cum muge marea.
Noaptea, după chinul tandru, cu fermoarele rebele,
O-ntrebam: \"Cecer drăguță, care-i visul vieții tele?\"
Ea-și punea pe umăr fruntea, alintându-se de dor,
Și îmi răspundea: \"Guriță, spune-mi simplu: Cecișor!\"
Dar evenimente care nu am amintiri frumoase
Mi te-au luat din calea vieții într-o zi, Cecer Noroase.
Numai tu aveai știința să mă mângâi pe la tâmple
Și să îmi prevezi tot răul ce avea să mi se-ntâmple,
Numai tu știai pe lume să spui \"Da!\" atât de scurt
Și să îmi aduci la vreme, dimineața, un iaurt.
Da, te-ai dus, dulce minune, și-a murit iubirea aia,
Care ne-a făcut celebri ani de zile la Mamaia...
Și degeaba-mi fac iluzii, și degeaba azi disper,
Căci rapidul de Constanța nu mai duce la Cecer!
Și-ai rămas ca o părere, ca o amintire tristă,
Pe peronul de la gară, dând aiurea din batistă...