În parcul acela imens, într-o seară, oamenii vineți, fără plămâni, scriau lapidar, cu ambele mâini, un cuvânt npe un petec de ceară. Cuvântul

Pat îmi făcusem din masa aceea, grea, pentru adormire după crugul zilelor. În ultimul pahar dansul baccililor ca un exod lunar se

Nu sunt de sticlă, însă văd prin ele, când mă uit în gura acestei nopți care răspunde dincolo de mări, nu sunt nici flori, dar mă străbate o