Rugăciunea Maicii Domnului \"Sporirea Minții\"
de Autor anonim - texte religioase(2007)
2 min lectură
Mediu
Rugăciunea Maicii Domnului \"Sporirea Minții\"
Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înțelepciunea lui Dumnezeu Sieși Și-a zidit-O, dătătoarea darurilor duhovnicești, ceea ce de la cele lumești la cele dinainte de lume mintea noastră o înalți și pe toți la cunoștința înțelepciunii îi ridici!
Primește această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii Tăi, care cu credință și cu smerenie ne închinăm în fața Preacinstitei Tale icoane! Înduplecă-L pe Fiul Tău și Dumnezeul nostru să le dea mai marilor noștri înțelepciune și putere, judecătorilor dreptate și necăutare la fața omului, păstorilor înțelepciune duhovnicească, râvnă și buna pază a sufletelor noastre, învățătorilor smerită înțelepciune, fiilor ascultare și nouă tuturor duhul chibzuinței și al evlaviei, duhul smereniei și al blândeții, duhul curăției și al adevărului. Și acum, maică prealăudată, dă-ne bună sporire a minții, pe cei aflați în vrajbă și în dezbinare împacă-i, unește-i și pune între ei o legatură de iubire nedespărțită, pe cei rătăciți din nesocotință întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povățuiește-i frica de Dumnezeu, înfrânarea și hărnicia, dă-le cuvântul înțelepciunii și cunoștințe folositoare de suflet celor ce le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, Ceea ce esti mai cinstită decat Heruvimii și mai slăvită decât Serafimii. Iar noi, văzând faptele minunate și preachibzuita înțelepciune a lui Dumnezeu în lume și în viața noastră, să ne înstrăinăm de deșertăciunea pământească și de prisositoarele griji lumești și să ne ridicăm mințile și inimile noastre spre cer, pentru ca, prin ocrotirea și ajutorul Tău, laudă, mulțumire și închinare pentru toate să-i aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu și Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin!
Despre aceasta lucrare
- Tip
- jurnal
- An
- 2007
- Cuvinte
- 266
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Autor anonim - texte religioase. “Rugăciunea Maicii Domnului \"Sporirea Minții\".” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/autor-anonim-texte-religioase/jurnal/rugaciunea-maicii-domnului-sporirea-mintiiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Doamnă/domnișoară, acest portal nu are o bibliotecă virtuală care să aparțină exclusiv unui domeniu. Înțeleg și apreciez opțiunea dumneavoastră, dar această teribilă aglomerare nu ne face foarte bine. Efectele nu sunt nici pe departe cele pe care le preconizați. Vă rog să relaxați postarea acestui gen, fericit, de texte, cel puțin pentru moment. Înțelegeți că râvna dumneavoastră a depășit cu mult dorința celor care ar mai putea să posteze texte literare în această secțiune și astfel Biblioteca Virtuală a portalului a devenit o proprietate care, și aici este problema, nu trebuie să fie impusă tuturor în forma în care ea este acum. Acesta nu este un portal al monahismului.
0
