Copacul și dovleacul
de Anton Pann(2005)
1 min lectură
Mediu
Copacul și dovleacul
Pe lângă un copac mare,
Un dovleac, din întâmplare,
Primăvara răsărise
Și pe dânsul se suise;
Care într-atât crescuse,
Încât vârfu-i întrecuse,
În lung ș-în lat să-ntinsese,
Ramurile-i cuprinsese,
Și pretutindeni umpluse
De dovleci care făcuse.
Deci cu această estime
Văzându-se la-nălțime,
Începu să se mândrească
Și zicând să se fălească:
- “Vezi, eu numa-ntr-o vară
Cât crescui și tot cresc iară,
Și tu, copac din vechime,
În sumă de ani mulțime,
D-ai fi crescut voinicește,
Precum și vrejul meu crește,
Mai-mai ajungeai la stele,
După părerile mele.”
Iar copacul cel cu minte
I-a răspuns aste cuvinte:
- “Ei! te lauzi tu acuma,
Că încă n-ai văzut bruma,
Dar când va da și zăpadă
Atuncea ești jos grămadă!”
*
Gândește la viitoare
Și la cele-ntâmplătoare.
Nu te înălța cu firea,
Pân’nu-ncerci nenorocirea.