Insinuare
de Angela Marinescu(2013)
1 min lectură
Mediu
singurătatea mă îndeamnă să pot avea sentimentul morții.
afară, lumina are puterea aceea albă și dură de a înălța
în fața oamenilor statui ale nefericirii învinse de timp.
în locul tăcerii se insinuează MÂINILE.
presimțire a ceea ce nu a fost, nu este și nu va fi niciodată
presimțire ce se izbește ca un obstacol material.
nimic nu mă mai poate întoarce.
aș vrea să mai am o singură
clipă de inconștiență dar fiecare zi care urmează
celeilalte nu este decât semnul de nezdruncinat al naturii
care mă salută din ce în ce mai adânc.
înaintea întâlnirii cu lumina, melancolia de fier.
o încercare cutremurată în care regăsirea pe treptele
albe, ale cuvintelor nu-și este
suficientă. păduri strivite cu mâinile. păduri albe ca varul.
doamne, cuvintele adânci ale întunericului nu-mi dau pace
și Soarele îmi smulge pielea de pe mâini.
tac și ochii îmi sunt dilatați de spaimă. aud întunericul
atotputernic. Tăcere și sânge.
Volumul VAR(1989)
"Poezia este opțiunea mea cea mai îndepărtată"