Copilărie
din ant. Poeți italieni din secolul XX
de Alfonso Gatto(2011)
1 min lectură
Mediu
Copilul, surprins la fereastra
serii liniștite, inspira
dulceața ușoară a florilor
înălțate-n aerul celest.
Neliniștit se reculegea
într-o liniște fără culoare
și calm își dăruia timiditatea
impalpabilei seri
împrejmuită de ierburi și-acoperișe.
Visa: în mica piață antică
biserica era aproape-un chioșc
cu steguleț vesel:
pe felinarele de majolică
se aprindeau licuricii
peste caldarâmuri de apă verzuie.
Tăcerea umezelii ierboase
inunda scările,
balconașele cu iederă, stivele
depozitelor pline de fructe.
Astfel se aprindea felinarul
încet-încet înghițit de ape
peste laguna iernii.
Se cufundau casele
în depărtări distruse,
fărâmițate fără zgomot:
tresărea copilul îmbătrânit
înfrigurat sub umbrelă.
Mergea să-și viziteze morții
închiși în dulapuri desfundate:
da buzna veselă ploaia
peste micul port de lemn,
și o bucurie stranie
îl biciuia o dată cu vântul
în presimțirea mării.
[„Infanzia”, în vol. Isola]
(traducere de Marin Mincu)