Ora 25
fragment
de Alexandru Lungu(2005)
1 min lectură
Mediu
E ora 25,
Pe lângă care voi treceți opaci,
Căreia nu-i observați prezența,
Dar pe care eu o simt
Ca pe un curent electric.
E ora 25
Străbătându-mă,
Ca o devastare, ca un dezastru
Și mă desfigurează
Ca pe o păpușă de cârpă
Și mă face frumos
Așezându-mi o transfigurare enigmatică
Pe față
Pe mâini
În ochii cu pupile unice,
Arzând ca un fluture.
E ora cea mai periculoasă aceasta
Când amintirile sunt niște flăcări
Care ard degetele acestei mâini însângerate
Care pipăie forma acestor obraji
Și se agață de umeri ca de un cuier
Când amintirile organizate ca o armată subterestră
Ies câte una la suprafață.
Profitând de ceața ca un gaz fumigen
de seara care a ocupat cartierul
și trag cu pistolul în bucata de suflet care ne-a rămas.
E ora de cea mai cumplită singurătate
În odaia rece ca un fior
Evadat prin vertebre
Și sunt singur
Ca trenul luminii
Unui om care se sinucide acum
La capătul celălalt al lumii.