Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Țara din gând

din ant. Poezia românească din exil

de Alexandru Busuioceanu(2011)

1 min lectură

Mediu
Pentru Monica și Virgil
O țară unde mâinile aveau inimă bună
spicul ți se-nchina la drum spunându-și numele
și nimeni nu era grăbit să iasă dintr-o fabulă.
Multe scandaluri de ciocârlii e adevărat
peste culmile dealurilor și mai sus
doamnele înalte ciocârlii
toate de bună dimineața sculate
dar când era ceas potrivit pământul dormea leneș
cu noaptea ca o perlă atârnându-i în ureche
Acolo s-a inventat roua și carul mare și carul mic
un strămoș când trăgea cu săgeata de pe cer
în deltă lebăda
pelicanul sfâșiindu-și inima
din te miri ce și din nimic
Acolo-a fost țara
unde umbra cădea alături de om
unde omul căde-alături de umbră
1955

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
110
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Alexandru Busuioceanu. “Țara din gând.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/alexandru-busuioceanu/poezie/tara-din-gand

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.