Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"webinar"6 rezultate

0.00 secundeMeilisearch
6 rezultate

webinar

de emilian valeriu pal

într-o noapte mă sună Vic mă-ntreabă spune-mi sincer ți-e frică de moarte? îi răspund habar n-am uneori dacă-mi închipui că dincolo nu e nimic nu simt nimic și viața merge la pas fără să știe cine am...

PoezieAtelier

Controlarea propriilor emoții

de Florentin Cristian

Eu am încercat mereu ca în romane SĂ îmi domin emoțiile, să le controlez Cum am aflat că există webinare Deoarece unii vor să ne învețe Când avem ocazia să controlăm emoțiile care ne domină Precum...

PoezieAtelier

imnuri tracice – fiinţa supremă

de sorin golea

în anul 2020 ziua mondială a filosofiei a fost aniversată cu un îndemn la adresa întregii omeniri: „în această zi, unesco te invită să experimentezi mirarea filosofică cu privire la lumea...

Atelier

Pierduți în timp

de Ana Drobot

Nu-mi aminteam să mai fi văzut vreodată acele străzi dintr-un cartier altfel cunoscut. De obicei însă nu o luam pe acolo, ci ocoleam acea zonă, pentru că niciodată nu avusesem treabă pe acolo și nici...

ProzăAtelier
Comentariude razvan rachieriu15 aug. 54174

“Contradicțiile” impregnate cu disonanțe şi dihotomii induc “sufletului” frământări, anxietăți şi angoase şi “e o chestie de umanitate” să empatizăm cu cei cu sufletul “chinuit”, să-i ajutăm să înțele...

la webinar de emilian valeriu pal

Comentariude emilian valeriu pal8 dec. 54175

Da, de contradicții e vorba. Mulțumesc de lectură și semn.

la webinar de emilian valeriu pal