"un bun comun" – 22530 rezultate
0.06 secundeMeilisearchIon Târâș
Sînt născut la țară, într-o frumoasă comună din sudul județului Dolj, Risipiți. Școala Generala a fost la Trișcu, Școala elementară nr. 6 din Craiova. Am urmat liceul, la Frații Buzești, al doilea liceu din Craiova. Facultatea a fost Limba și literatura engleză de la București, terminată în 1974. Marea pasiune sînt limbile străine. Sînt un bun poliglot. Poștă electronică: ic_tir@yahoo.com ic.ftir@gmail.com ic_tir@yahoo.com
5 poezii, 0 proze
Traian Dorz
Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase. Poetul a vazut lumina zilei în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius. Parintii sai, Constantin si Maria, erau buni gospodari si crestini respectati în sat pentru cinstea si vrednicia lor. Era unicul copil la parinti si, bineînteles, acestia voiau sa-l vada ajungând un bun gospodar la casa lui si un sprijin de nadejde la batrânete. Baiatul însa se simtea nascut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuta biblioteca a scolii primare si în aceea a bunului sau învatator, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor sapte clase, a intervenit ceva, un eveniment-cheie, în viata copilului Traian Dorz, care i-a schimbat traiectoria existentei sale. La examenul de încheiere a celor...
45 poezii, 0 proze
Ion Târâș
Sînt născut în 2 februarie, 1950. M-am născut la țară, într-una din frumoasele comune din sudul județului Dolj, Risipiți. Am făcut școala elementară la "Trișcu", adică Școala elemtară nr. 6 din Craiova. Apoi liceul, la "Frații Buzești", liceul nr. 2 al Craiovei. Facultatea a fost Limba și literatura engleză de la București, terminată în 1974. Lipsa parțială a auzului m-a obligat să lucrez în alt domeniu decît profesorat, la un nivel oarecare. În consecință, am lucrat, peste 30 de ani, pînă în octombrie 2004, în proiectarea construcțiilor de nave, mai precis la Șantierul Naval din Brăila, în calitate de traducător. Sînt un bun poliglot.
6 poezii, 0 proze
SOFRON CONSTANTIN
Născut în Comuna Borca Județul Neamț.Actual pensionar M.Ap.N și expert tehnic judiciar.Iubesc poezia și compun cu destulă ușurință texte literare de un nivel bun.Doresc ca o parte din poezii să fie publicate pentru a se bucura cît mai multă lume de gîndurile mele bune.Dacă activitatea se poate desfășura în sistem "parteneriat"nu am nimic împotrivă.
1 poezii, 0 proze
George Dascalescu
Faptul ca traiesc in mizerie, comunic cu mizerii, vorbesc cu oameni mizerabili, vad mizerii la tot pasul meu mizer ...ma face sa ma simt un om bun:)
3 poezii, 0 proze
Gabriel FATU
S-a nascut intr-un sat numit Luminita, comuna Topolog, in judetul Tulcea. Dupa liceu a venit la Bucuresti si patru ani consecutiv a dat examen la teatru. Intr-un final a reusit, a absolvit in iulie 2000, dar vroia sa renunte, deoarece, credea atunci, "daca nu stii pe nimeni nu prea ai sanse....". A vrut sa mearga la Tulcea sa lucreze in asigurari. Primise o invitatie de la Cairo pentru festivalul de teatru din septembrie si a vrut sa mearga, totusi, sa joace spectacolul, sa nu incurce echipa. Si, s-a intors plin de glorie: a primit "Premiul pentru cel mai bun Actor". La intoarcerea in Romania, a primit un rol intr-un nou spectacol la Teatrul de Comedie, apoi la Nottara. A intrat si la televiziune, s-a angajat la UNATC (fostul IATC). Din 2004 pana in 2006 a jucat la Teatrul Foarte Mic. din Bucuresti. Din 2006 joaca in Laptaria Enache in spectacolele "HELL" de Lolita Pille (cu Adriana Trandafir, Cristi Iacob etc) si, in cea mai recenta productie marca Teatrul Daya, "SI CAII SE IMPUSCA,...
5 poezii, 0 proze
barbu andreea
Nascuta in Corabia..mi am petrecut copilaria intr un sat din apropiere..viata mea nu a avut nimic iesit din comun pana acum..nici bun si ,slava Domnului,nici rau.Sunt curioasa de ce voi avea parte de acum incolo...presupun ca o biografie nu include planurile de viitor,dar astea sunt cele care ma preocupa acum...sau ce as putea face eu cu ele,mai bine zis.... Stiu ca imi place sa scriu.As vrea sa aflu de la cineva care intr adevar se pricepe daca "stiu sa scriu" sau nu sunt decat niste incercari fara rost.Acesta este motivul pentru care am ales sa public cateva texte aici.
3 poezii, 0 proze
hose pablo
Această poezie ați fi vrut s-o scrieți voi De fapt nici nu este o poezie ca atare Este un mesaj de adio pentru comunitățile Acestea literare on on on_line Treabă e că îmi merge foarte prost Și trebuie să iau niște măsuri… urgent să fac ceva Evident că mulți dintre voi nici nu știu nimic despre mine Eu am doozeci de ani și nu nu … nu sunt fain. Acum o lună mi s-a născut o soră Familia mea are clipe frumoase dar și complicate totodat’ Crize financiare uneori chiar se ajunge la depresii din această cauză Deci eu acuma m-am dezis de internet Să contribui și eu la revenirea financiară [câtusi de puțin] a familiei Spre ușurarea unora sau nefericirea altora: Nu voi mai fi aproape deloc pe net Nu voi posta nimic deși aș vrea mult [Cu siguranță din când în când voi trece pe la net-cafe] Îmi iau rămas bun de la prietenii mei cyber Sau mai bine zis de la prietenii mei cu care Comunic mai mult pe net Să fiți liniștiți cu toții / cuminți Priviți frumos viitorul / bucurați-vă Să citiți neapărat pe...
141 poezii, 0 proze
Ioana
Cum să fac să nu-mi iasă nimic complicat sau simplu?!Sunt un om mai mult decat normal, uneori prea normal.Acest lucru se poate observa atunci cand ma asez incomod intr-un fotoliu, si ma apuc sa citesc; atunci cand ma chinui sa prind ceva bun la tv, cand imi e frica de mine mai mult decat ar trebui...etc Imi e frica sa imbatranesc, as prefera sa sar direct la moarte, sa nu prind perioada in care ma vor napadi durerile si gandurile pesimiste. Din cauza simplitatii mele absurde, imi place sa cred ca nu am nimic iesit din comun.Doar alte pasiuni si anume: calatoriile, cititul, scrisul si muzica.
1 poezii, 0 proze
Ciprian Ciuciu
(...) Ceea ce e deopotrivă fascinant la Ciuciu este că proza lui poate fi ușor dramatizată, lejer dramatizabilă, fără să dea senzația de scenariu premeditat, el face ieșirea rostirii în act; povestește un act; povestește un act de mimică chiar; teatrul devine în subtext ca suport tehnic de înțeles compulsivul necesar afișării personajului. Există un fir roșu care străbate prozele scurte ale lui Ciprian Ciuciu, o problemă a comunicării pusă altfel, același falling down care este vădit alimentat de un filon patologic cît și de o hipersensibilitate pe care autorul o pasează personajelor sale. La bun exemplu Gregor Samsa nu se mai metamorfozează în gîndac ci trăirile lui și le substituie posibilelor trăiri ale nefericitei viețuitoare de pămînt, parca amintind de proaspăta abordare hollywoodiana din „Armata celor 12 maimuțe” sau „Girl interrupted”. Ce mai aduce prozatorul debutant este plasarea simbolurilor pe post de recursuri de stil și de manieră. El îi conferă personajului atributul de...
62 poezii, 0 proze
un bun comun
de Adrian Furnica
Să ne cufundăm încet Într-o mare de simțuri Inocente, Dulci Șăgalnice și Neastâmpărate Să ne intre în urechi Șoapte și suspine Pline, Vesele și curate, Îmbătate de dorința De a exista Și de...
un bun comun
de Adrian Furnica
Scurgându-se încet și fără spor Iubirea noastră învăluită-n fum Un bun comun Agonizează lent, murind ușor Iar pala vântului prin gând Împrăștie, dulce Plângând O urmă de iubire ideală Postliceală...
Un pleonasm românesc
de Nincu Mircea
A munci pe vremea părinților mei, așa cum văd eu acum, și a munci pe vremea mea, din perspectiva copiilor mei, necesită cel puțin un succint studiu comparativ. Acesta este motivul pentru care, în...
Cât de simplu și/sau complicat este a comunica
de Zoltan Terner
CÂT DE SIMPLU ȘI / SAU COMPLICAT ESTE A COMUNICA E simplu ca bună ziua. Comunici cu cel plecat departe cu o ușurință fără precedent. Nu mai există distanțe. Nici zile, sau săptămâni sau ani de...
Merită
de Boris M. Marian fără minus
MERITÃ Merită să te sacrifici pentru poezie. Este un bun comun, o patrie. Aici nu cresc flori artificiale, iar buruienile au valoarea lor, sunt vii. Succesiune, resurse, notar, mortar, rude crude,...
sunt unii oameni care vor să rescrie ziarul
de Leonard Ancuta
că știu ei mai bine că nu așa trebuia scris și că nici victima n-a murit în circumstanțele alea că totul trebuie rescris pînă le convine tuturor cum adicică adevărul aparține autorului cînd e un bun...
Magia-Principii
de mirela vlaica
Nu exista popoare,oricat de primitive ,fara magie sau religie.Unii cercetatori sustin ca esenta religiei primitive e animismul,credinta in interpretarea viselor,viziunilor,starilor...
BUCATARIE
de Andreea Mir
O sa lipseasca proteina Pe care eu batu-m-ar vina, Cu aprinsa arta culinara O pun in portia de seara A fostului nostru amor. De ce sa te hranesc pe tine, Hipopotam dizgratios ? Cand ochii tai...
Da, pe asta a iubit-o Cristian Neagu
de Cristian Neagu
Când mă gândesc că te-am iubit ca orbul La duplicitatea de care ai fost în stare, Sub mărul lui Adam îmi vine să-mi leg nodul, Dar iute mă trezesc și spun:"Ce rost mai are?" Fără prejudecăți în ceea...
Camera moliei mele
de Rosu Tiberiu
Camera moliei mele Îmi pansez rana sufletului meu cu fașa sterilă a inepției cotidiene consacrate. Stupefiat de atmosfera lugubră și de dansul sinistru al moliilor mele ce-și perindă aripile poleite...
