"simt" – 20847 rezultate
0.01 secundeMeilisearchsimetriile_golului
Simetriile Golului - volum poezie - 2005
de Sephora
Dick Bulan
"Simt ca mor de singuratate, de iubire, de disperare, de ura si de tot ce lumea asta imi poate oferi"(E.Cioran) "Faptul ca exist eu dovedeste ca lumea n-are nici un sens"(E.Cioran) "Fiecare om poarta nu numai viata sa, ci si moartea sa."(E.Cioran)
6 poezii, 0 proze
Elena-Cristina Bărzoi
Simt nevoia să scriu...fără explicații de prisos. Atât știu : am adunat buchete de gânduri. Unele amestecate cu altele : cu gânduri personale, cu trăiri, cu clișee deja știute. Poți picta tabouri cu culori sau poți zugravi viața dând sens și viață cuvintelor. Pentru că la inceputul lumii a fost Cuvântul, vreau să cred ca noi suntem povești, nu oameni. Citiți-mă ca pe o poveste, nu ca pe un om. Poveștile sunt mai frumoase decât oamenii!
6 poezii, 0 proze
ivan ion ovidiu
Mă simt ca un uliu însetat de mine. Mă mușc, îmi curge sângele, degeaba. Durerea e prea mică Mă mușc încontinuare, îmi rumeg pripria-mi carne, Sângele îmi alunecă pe haine, nu mai contează, Încerc să aflu ce e durerea. Nimic nu ajunge să mă facă să uit, totul mă doare, Sufletul îmi e rănit, e zgârâiat acolo unde nimeni nu poate ajunge. Corpul nu mai înseamnă nimic, e doar un morman de carne și oase. Ce gust bun are sângele! Sufletul meu e doar un coș de gunoi plin de sentimente, Greutatea iubirii mă copleșește, nu mai fac față plăcerii de a ma scrijeli. Vreau gheare de uliu să pot ucide viața din mine, Vreau cioc de vultur să-mi pot smulge urechile și ochii, Să nu mai aud, să nu mai pot vedea ploaia de ură și de ignoranță ce mă udă. Cuvintele nu mai au viață, viața nu mai are cuvine. Totul e doar imaginația mea, viața nu exista, nimic nu e real, Doar durerea face totul vizibil. Ura îmi înțeapa neființa, infinitul devine vizibil. Ura se masoară în momente de singuratate, Viața se...
2 poezii, 0 proze
daniela burlibasa
De simt cum a ta vraja,imi sfasie mania Voi curge, prin tacere,spre noile deschideri. Voi aduna comoara,si voi lasa furia Sa zaca-n alte jocuri;in alte vagi deprinderi... Ocean de frumusete...si lauri.Multumesc!
2 poezii, 0 proze
Viorica Bota
cand simti ca ceva clocoteste in tine, irumpe ca lava unui vulcan si nu mai poti suporta dogoarea nu te poti salva decat lasand sa iasa la lumina ceea ce s-a infiripat in adancuri. Asta nu inseamna neaparat o fericita eliberare deoarece poti auzi critici aspre, dar e totusi o victorie ca ti-ai invins teama de a ramane singur cu arista mistuitoare a creatiei! Viorica
4 poezii, 0 proze
lefter sorana
Cand simti ca totul iti scapa,pamantul iti fuge de sub picioare,opreste-te o clipa,inspira,apoi expira si striga:asta e!Chiar daca totul iti pare un chin fara sfarsit,gandeste-te ca intr-o zi va lua sfarsit si va fi la fel ca la inceput:pur,cald,linistit.Nimeni si nimic nu te va deranja. Si ce daca totul e intors,totul iti merge rau,viata poate lua o alta turnura.Asta daca vrei cu adevarat!Daca te complaci in situatia in care esti,totul va fi pierdut. Trebuie sa speri,mereu sa crezi ca va fi bine!Pentru ceva te-ai nascut,dar pentru ceva bun,nu pentru chin!Fi tare,fi tu insati,fi asa cum ai fost mereu:nepasatoare,rece,dura.De ce te-ai schimbat?Nu erai asa!Unde esti,unde te-ai pierdut?Pe care drum ai ratacit?Regaseste-te! Vino!Simti ca totul e altfel?De ce lasi grijile sa te copleseasca,lasii sa te domine,raul sa te inraiasaca? SUNT DOAR UN SUFLET NEBUN CU TRUP DE FUM!
3 poezii, 0 proze
Claudia Martis
iubesc literatura si simt ca am ceva de spus lumii intregi.
30 poezii, 0 proze
marcela istrate
Scriu doar ceea ce simt,de fapt imi descriu marea durere care atat de usor pot sa pun in versuri.Nu am scris niciodata despre natura,despre prietenie,despre lucrurile atat de frumoase in viata,am scris doar despre marea mea neimplinire,despre marele meu esec peste care nu reusesc sa trec.
4 poezii, 0 proze
ecaterina suta
Scriu despre ce simt.
14 poezii, 0 proze
Neagu Marius Daniel
Sunt ceea ce simt
1 poezii, 0 proze
Simt
de Dorobantu Andreea
Am unele sentimente care as vrea sa le stie toata lumea Am unele sentimente de dragoste care imi ard interiorul Fiinta mea moare cu amintirii Se omoara numai cu puterea dragostei Sunt doar lucruri...
Simt
de Dan Lucian Stefancu
Simt uneori în corp O voluptate plăcută, Parcă mă înalț sau mă cobor În adâncul simțurilor, Mă pierd fără să mă fi găsit, Mă caut înainte de a mă pierde.
simt
de zlota daniel
Se intoarce de la spital foarte nervos... intra pe usa trantind-o... mama( in picioare, in fata aragazului framanta mamaliga) : da ti-am spus de atatea ori sa nu mai trantesti usa aia... crezi ca...
Simt
de Gabriela Cernat
Simt pământul prea moale Și carnea-nnegrită De fumul cel negru, De pâinea-otrăvită. Simt trupul și viața Mereu tot stârpită De zâmbet amar, De-un cântec prea clar. Simt vise deșarte Șoptite de...
Simt
de ramona paraiala
Parfumul lui Îl simt Și mă-n fioara. Închid ochii Și mâna-mi atinge coapsa Mă surprind gâfâind Și trupul mă doare Ochii aș vrea să-i deschid Dar mi-e teamă că totul dispare .
simt
de viorel gongu
Simt că mâine la ceasul umbletului de șarpe sub pâlpâirea ciocârliilor albastre, pe umbra foii de lipan într-un melc va veni acea clipă întoarsă a nașterii mele.... și apoi.....?
Simt
de Soare Ionut Mihai
Simt chinuri, Simt chinuri fără de sfârșit... Îmi picură durere-n vene. Simt zbateri, Zbateri fără de temei, Simt zbateri lungi, adânci, eterne... Simt infinit mai dulce somnul Și simt nevoia de-a...
Simt
de Colomei Rares Glad
Văd șabloane, prea strâmte, Întinse prin societate, Văd idei preconcepute, Cauzatoare de moarte. Văd soare, și lună, Văd eclipse de nori, Văd iadul, departe, Și doar flăcări în zori. Aud șoapte, ce...
simt
de mihai mihai
simt in spatele acestor cuvinte un zbucium... E natura ta asta? sau ceva/cineva a proviócat acest zbucium?
