Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"scara fără pod"20093 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
cornel margineanCM

cornel marginean

AutorAtelier

.... ,,sistemul nostru solar este, desigur, o conditie prealabilă pentru existența noastră, ca și, de altfel, prezența unei generații mai vechi de stele vecine, în care elementele grele să se fi format prin sinteză nucleară. Este posibil să fi fost necesară și întreaga noastră galaxie. În schimb, nu pare să fi fost deloc necesare alte galaxii, darămite milioane de milioane de galaxii pe care le vedem uniform distribuite în universul observabil. Această omogenitate la scară mare a universului face foarte greu de crezut că structura sa poate fi determinată de ceva atât de periferic cum sunt niște structuri moleculare complicate de pe o planetă minoră care orbitează în jurul unei stele mijlocii oarecare, aflată în suburbia îndepărtată a unei galaxii spirale tipice.,, Stephen W. Hawking Prezent pe poezie.ro din 2002, fără zor și fără ezitări. Am privit.

268 poezii, 0 proze

BM

Boris M. Marian fără minus

AutorAtelier

Sunt veșnic într-o închisoare iluzorie, Într-un spital ciudat, fără bolnavi, Veți spune, poezia-i provizorie salvare, Doamne, unde este Celălalt? De sus cad bivoli mari de gheață, Trăim o moarte, mai trăim o viață? Iar lacrima aduce și lumină? De unde , oare, din ființa mea infimă? BMM Gerladine Privim apocalipsul sau apocalipsa, Este o lipsă de ocupație, Balzac fie sănătos, Falnica federație alcoholizată, colhozitată, Vaze lesbiene se apropie tiptil, Ai favoriți, nu-mbraci masca, mori, Timpul tremură ca un adolescent Cu o femeie în pat, scaunele fumegă triste, Bănuiala este țeapănă, seara nu are prenume, Marmura este lucru sau odihnă? Să vii cu părinții, spuse învățătoarea, Un vecin sportiv i-a făcut doi copii la rând, Micul George a fost uitat în vitrină, Alianța dintre vulturi și capre a dus la al treilea război raional, bulevard ou-moale, așa îi spune, împușvături, este 27 dekembre, ura, liberare. BMM

165 poezii, 0 proze

LS

lefter sorana

AutorAtelier

Cand simti ca totul iti scapa,pamantul iti fuge de sub picioare,opreste-te o clipa,inspira,apoi expira si striga:asta e!Chiar daca totul iti pare un chin fara sfarsit,gandeste-te ca intr-o zi va lua sfarsit si va fi la fel ca la inceput:pur,cald,linistit.Nimeni si nimic nu te va deranja. Si ce daca totul e intors,totul iti merge rau,viata poate lua o alta turnura.Asta daca vrei cu adevarat!Daca te complaci in situatia in care esti,totul va fi pierdut. Trebuie sa speri,mereu sa crezi ca va fi bine!Pentru ceva te-ai nascut,dar pentru ceva bun,nu pentru chin!Fi tare,fi tu insati,fi asa cum ai fost mereu:nepasatoare,rece,dura.De ce te-ai schimbat?Nu erai asa!Unde esti,unde te-ai pierdut?Pe care drum ai ratacit?Regaseste-te! Vino!Simti ca totul e altfel?De ce lasi grijile sa te copleseasca,lasii sa te domine,raul sa te inraiasaca? SUNT DOAR UN SUFLET NEBUN CU TRUP DE FUM!

3 poezii, 0 proze

George BoitorGB

George Boitor

AutorClasic

S-a născut la 1 noiembrie 1934 în localitatea Supuru de Sus, județul Satu Mare, localitate în care își face studiile primare cunoscând groaza războiului care, de altfel i-a și schimbat cursul firesc al școlirii. Gimnaziul și-l face la Zalău, unde urmează cursurile unei școli medii tehnice de administrație economică, devenind absolvent în 1953. Urmează apoi la Satu Mare cursurile altei școli medii financiare, absolvite în 1954, fără să-și dea bacalaureatul. În anul următor frecventează cursurile altei școli tehnice cea de impegați la Satu Mare, luând diploma la Cluj. Lucrează în diferite funcții în unitațile C.F.R. de pe ruta Dej – Baia Mare.În perioada 1959-1961 se stabilește la Baia Mare. Anul 1959 este și anul debutului său literar, în revista Luceafărul, cu poeziile Sara și Poetul , moment în care se apropie de mișcarea literară de la Baia Mare, urmând perioada cea mai rodnică din punct de vedere creativ. Mutându-se la Câmpina, tot în C.F.R., demisionează în urma unei sancțiuni pe...

1 poezii, 0 proze

Claudiu Alexandru SurmeiCS

Claudiu Alexandru Surmei

AutorAtelier

Sunt un om cactus. Am flori frumoase, dar înțep. În spini îmi ascund durerea. Mi-au crescut în timp ce încercam să mă adaptez condițiilor de mediu, din teamă, dezamăgiri și incertitudini. Au crescut fără să fac vreun efort. M-am culcat îngrijorat într-o seară, iar dimineața, când m-am trezit, înțepam pe toată lumea. Atât de tare încât nimeni nu mai observa florile. Mă apăram doar. Dacă te doare să mă ții în brațe, așează-mă într-o vază, undeva, pe masa din sufragerie și în fiecare dimineață, când te trezești, privește ce frumoase sunt florile mele. Florile din suflet. P.S.: Dacă tu ai fi un om cactus, te-aș strânge în brațe până aș pierde ultima picătură de sânge

1 poezii, 0 proze

Stăncioi NatanaelSN

Stăncioi Natanael

AutorAtelier

"Unde și când m-am ivit în lumină nu știu, din umbră mă ispitesc singur să cred că lumea e o cântare. Străin zâmbind, vrăjit suind, în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare. Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind, câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund. De vânturi și isprăvi visate îmi sunt ochii plini, de umblat umblu ca fiecare: când vinovat pe coperișele iadului, când fără păcat pe muntele cu crini. Închis în cercul aceleiași vetre fac schimb de taine cu strămoșii, norodul spălat de ape subt pietre. Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult în mine cum se tot revarsă poveștile sângelui uitat de mult. Binecuvânt pânea și luna. Ziua trăiesc împrăștiat cu furtuna. Cu cuvinte stinse în gură am cântat și mai cânt marea trecere, somnul lumii, îngerii de ceară. De pe-un umăr pe altul tăcând îmi trec steaua ca o povară." (Lucian Blaga)

13 poezii, 0 proze

Ion BuzduganIB

Ion Buzdugan

AutorClasic

Ion Buzdugan (pe numele adevărat Ivan Alexandrovici, 9 martie 1887, Brânzenii Vechi, Bălți – 27 ianuarie 1967, București) a fost un poet important al Basarabiei și un mare patriot. Dacă obținerea independenței acestei provincii (24 ianuarie 1918) poate fi socotită operă de obște, unirea ei cu Patria Mamă nu s-a putut face fără intervenția puternicei personalități a lui Ion Buzdugan. A fost singurul dintre luptătorii basarabeni de primă linie care s-a opus asocierii, în orice mod ar fi fost ea formulată, cu Rusia. Secretar al Sfatului Țării, a redactat Actul Unirii. A proclamat Unirea la 27 martie 1918, cu mâna dreaptă pe Biblia lui Șerban Cantacuzino, pentru a dovedi, în modalitatea sacră a jurământului, latinitatea limbii pe care o vorbeau deopotrivă românii din stânga și din dreapta Prutului. A studiat agronomia la Gorki, literele și dreptul la Universitatea liberă din Moscova și a absolvit seminarul pedagogic de la Camenița. Licențiat în drept al Universității din Iași și doctor în...

1 poezii, 0 proze

Lorena PopaLP

Lorena Popa

AutorAtelier

M-am hotarat sa scriu despre tine. Draga suflet al meu, iti multumesc pentru ca esti alaturi de mine si imi veghezi trupul. Iti multumesc pentru ca ma inveti sa traiesc chiar si atunci cand inchid ochii. Iti multumesc ca tresari daca ii ating parul si ii simt aroma de liliac. Iti multumesc pentru ca esti etern al meu, numai al meu si ca nimeni si nimic nu ne mai poate desparti de acum inainte, cat timp vom exista amandoi. Iti multumesc pentru ca nu vei muri dupa ce eu nu voi mai fi si iti multumesc din nou, dragul meu suflet, pentru ca m-ai intalnit intr-o seara, eu singura abatuta de soarta si cufundata in lasitate, tu singurul ghem de speranta care mi-a intins iubirea. Ma simt astfel datoare fata de tine sa iti scriu o carte. Fara cuvinte pretioase, fara lumina improvizata a gandurilor, doar pura realitate a ceea ce am trait. Si inca mai traiesc. Am incercat de multe ori sa incep aceasta carte, dar de fiecare data ma opream. Nu aveam curajul de a scrie despre mine si despre tine, nu...

36 poezii, 0 proze

RG

Rasul Gamzatov

AutorClasic

Rasul Gamzatov s-a născut pe 8 septembrie 1923, în satul Avar de Tsada în nord-estul Caucazului. Tatãl sãu, Gamzat Tsadasa, a fost un bard, moștenitor al tradiției antice a menestrelilor care încã prospera în munți. Așadar tatăl a fost primul său profesor în arta de poeziei. Tinărul Rasul asculta ore întregi, fără întrerupere, povestirile din Avar, legende și fabulele narate de tatăl sãu . Copil fiind, Rasul, pentru o povestire pe măsură, păstea calul vecinului timp de trei zile! Altădată a urcat o jumătate de zi pe munte pentru a asculta, de la ciobani, o singură poezie! În clasa a doua de școalã a mers doisprezece mile pentru a vedea un bãtrân, prieten al tatălui său, care știa multe cântece, poezii și legende. Bãtrânul i-a cântat și i-a recitat patru zile de la dimineațã pânã seara! La unsprezece ani a scris prima lui poezie. În 1945 cu câteva cărți sub braț și cu o sumă mică de bani în buzunar, el a ajuns în Moscova pentru a urma...

1 poezii, 0 proze

UrmuzU

Urmuz

AutorClasic

Urmuz, pseudonimul literar al lui Demetru Demetrescu-Buzău, s-a născut la 17 martie 1883 în Curtea de Argeș. Visa o carieră de compozitor, citea literatură științifico-fantastică, descrieri de călătorii. Face studii de drept și, după luarea licenței, funcționează ca judecător în județele Argeș, Tulcea și la Târgoviște. După campania din Bulgaria (1913), la care participă, este numit grefier la Înalta Curte de Casație. Începe să scrie, aparent fără conștiința că produce literatură, numai pentru a-și distra frații și surorile, parodiind cu niște false automatisme academismul prozei curente. Textele lui îi atrag atenția lui Tudor Arghezi, care îi găsește pseudonimul și îi publică, în 1922, în două numere consecutive din Cugetul românesc, Pâlnia și Stamate, "antiproză" intitulată ironic "roman în patru părți", în care face o serie calambururi de esență sofistică prin duplicitatea de sens a cuvintelor: oamenii coboară nu pe scări, ci din maimuță; o masă fără picioare bazată pe calcule și...

4 poezii, 0 proze

scara fără pod

de Vasile Munteanu

abia bătut în scânduri vechiul pod s-a dărâmat lăsând fără de rost o scară pe care urcă – rareori coboară – stafiile atâtor spânzurați cu râs de nasturi haine fără trup croiesc din trepte versuri...

PoezieAtelier

Atentat la Dama de Cupă

de Florentina-Loredana Dalian

Am fost victima unui complot. Această frază de început mi-a fost sugerată de Dobre. Același Dobre care, după ce s-a victimizat în direct pe adresa mea de e-mail (că ce se face el, că toată lumea -...

ProzăAtelier

vM

de Vasile Munteanu

Titlu: în care se arată că un manchian plecat după colindeț în orașul fără poduri e o reptilă cu sângele cald(.)trusa de prim ajutor e inutilă, van Munteeanoven are și prăpăstii, iar asta înseamnă că...

PoezieAtelier

Fără scară de incendiu

de Laura Dinu

M-am urcat în pod cu barca s-așez una peste alta neștiinta mea, prostia, teama și cu nebunia la un loc, cu gând cu tot... am pus gaz și le-am dat foc. Însă... viscol, vreme rea... tot am ars pe...

PoezieAtelier

Cutia cu poezii

de Alin Zamfir

Cutia cu poezii Într-o seară fierbinte de vară cotrobăiam la întamplare, în podul de acasă fără scară, printre amintiri nepieritoare. Erau acolo lucruri nefolositoare și printre ele o cutie ciudată,...

PoezieAtelier

Am pitici

de Roman Liviu

Fac ce pot și zac la pat cu piticii de pe creier iar mă bat, fără sens, îi trântesc îi snopesc până când am sa-i opresc pe podeauă răncezesc ce mă fac să nu zac să o dreg fără de leac. Îi împart îi...

PoezieAtelier

Rully

de Ioan Barb

Din turbină, sau vechea uzină de curent a orașului, cum i se spune încă, n-au mai rămas decât zidurile cenușii, scorojite, fără ferestre, și fără scara din fier turnat, în formă de spirală care făcea...

ProzăAtelier

Requiem pentru păpușa de cârpă

de Ioan Jorz

- În nici-un caz „ABBA”, oricum fără „Chiquitita”! Îmi amintește de Mariejeanne… La „Motel”, la discotecă… - Îți amintește pe dracu! Erai beat și ea, cu ăla… Prietenul lui Florian, ăla cu părul mare…...

ProzăAtelier

Acasa

de Ana Ionita

Sunt puține locuri în care mi-a fost dat să mă simt bine. De câteva ori, n-ai să crezi, m-am simțit acasă...chiar acasă. Să nu cumva să crezi că mă plâng ! Mă gândesc doar și-ți zic și ție la cât de...

Atelier

Ghiocel Vs. Calimero

de Dumitriu Florin-Constantin

Noiembrie... timid, de dimineață In baie curge oare o fîntînă? Doar doisprezece îngeri se răsfață Și Orășanul cu-n săpun în mînă! Străfulgerări, imagini în oglindă Acum prefixul pentru el se-ntoarce...

PoezieAtelier