Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"povestitorul"834 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
35 rezultate
AB

Alex Bacall

AutorAtelier

Sunt Alex. Am ajuns la varsta la care dupa ce am colindat lumea, cred ca am ceva de spus semenilor mei. Am nevoie de vorba dvs sa stiu daca ceea ce scriu, este interesant, multumesc.

8 poezii, 0 proze

Mihail SadoveanuMS

Mihail Sadoveanu

AutorClasic

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani - d. 19 octombrie 1961, București) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este considerat cel mai mare prozator român din toate timpurile, fiind supranumit Ceahlăul literaturii române. Părinții lui Mihail Sadoveanu au fost avocatul Alexandru Sadoveanu din Oltenia și Profira Ursache, fată de răzeși. Urmează gimnaziul "Alecu Donici" la Fălticeni. În timp ce studia la gimnaziu, în 1896, intenționează să alcătuiască, împreună cu un coleg, o monografie asupra lui Ștefan cel Mare, renunțând, însă, din lipsă de izvoare istorice. Urmează apoi cursurile Liceului Național din Iași, iar la București studiază dreptul. Debutează în revista bucureșteană Dracu în 1897. În 1898 începe să colaboreze la foaia Viața nouă alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi ș.a., semnând cu numele său, dar și cu pseudonimul M.S. Cobuz. Se stabilește la București, în 1904, se căsătorește, și va avea unsprezece...

6 poezii, 0 proze

Victor EftimiuVE

Victor Eftimiu

AutorClasic

Victor Eftimiu (1889-1972) Victor Eftimiu (n. 24 ianuarie 1889, Boboshticë, Albania - d. 27 noiembrie 1972) a fost un poet, dramaturg, povestitor, traducător și academician român. Victor Eftimiu a fost un poet, dramaturg român interbelic, autorul pieselor de teatru în versuri Înșir'te mărgărite, Omul care a văzut moartea, Cocoșul negru, Prometeu. A introdus teatrul poetic în România după modelul lui Federico Garcia Lorca în literatura spaniolă. Teatru Cocoșul negru Înșir-te mărgărite Prometeu Thebaida, Ringala, Dansul milioanelor Omul care a văzut moartea Inspectorul broaștelor Marele duhovnic Haiducii Parada Pană Lesnea Rusalim Strămoșii Crinul vieții Volume de versuri Poemele singurătății, 1912; Odă limbii române, 1958; Minciuni terestre, 1961; Poezii, 1964. Beletristică Kimonoul instelat

16 poezii, 0 proze

EC

emil cosgarea

AutorAtelier

M-am nascut in Fagaras. 21 octombrie 1953. Am 50.065 ani. Copilaria in satul Vad, intr-n spatiu de o rara frumusete. Acolo este Dumbrava Vadului. Una dintre cele mai mari poiene cu narcise din lume. La cinci ani m-am mutat impreuna cu familia in Fagaras, tatal meu reobtinind dreptul la munca dupa mai bine de zece ani de restrictii. S-a angajat, avocat fiind, jurisconsult la doua gease-uri de pe raza Fagarasului. Primii cinci ani de scoala la Liceul Radu Negru- am amintiri ca fiind un copil excesiv de silitor si foarte mincinos –bun povestitor-. Invatatorul Sipos Ioan ma imprumuta la alte clase, cind lipsea careva dintre invatatoare sa le spun povesti copiilor pe durata lipsei pentru ca astia sa fie cuminti. Si erau. Ma ascultau cu gura cascata si cu degetul in nas. In clasa cincea am fugit in lume cu o barca furata de pe Olt. Gasit, pedepsit si facut de ris. Vreo sase luni de zile nu puteam merge pe strada ca ma aratau toti cu degetul: -Uite-l pe ‘aventurierul’. Clasele a sasea pina...

1 poezii, 0 proze

Somesan SergiuSS

Somesan Sergiu

AutorAtelier

Mereu am spus că pentru cititori este importantă opera unui scriitor și nu locul unde, mai mult sau mai puțin întâmplător, a venit pe lume. Dacă acest scriitor va ajunge celebru, se vor găsi destui biografi gata să-i descâlcească ițele biografice, iar dacă nu, cui îi va mai păsa de el? Dar ca să satisfac, totuși, niște minime curiozități am să spun că m-am născut la 8 decembrie 1954, în orașul Reghin, iar școala am făcut-o în prea multe localități pentru a le menționa pe toate. (Le amintesc pe cele unde am stat cel puțin un an, în ordine cronologică: Ocnița, Teaca, Lunca, Codlea, Petroșani, Brașov). De scris am început să scriu prin clasa a șasea, pe când învățam în Codlea și profesorul meu de română mi-a sesizat talentul de povestitor, îndemnându-mă să scriu. Iar pentru a scrie - mi-a spus el - trebuie să practic cât mai multe meserii pentru ca, atunci când voi ajunge scriitor - el era convins de asta - și voi scrie despre un personaj sau altul, să știu despre ce vorbesc. De aici...

130 poezii, 0 proze

Povestitorul

de Elia David

A fost odată un om care trăia de azi pe mâine și muncea din greu pentru asta. Timp să se bucure nu prea îi mai rămânea; de fapt nici nu știa ce înseamnă, fiindcă nu se întâlnise niciodată cu bucuria....

Atelier

povestitorul

de Anisoara Iordache

vremea-i spre ploaie urmărind norocul povestea se termină-n coadă de pește pentru a nu mai pierde încă o zi povestitorul din vârful piramidei lui keops pândește coborârea zeului drumul spre damasc e...

PoezieAtelier

Povestitorul de prăpăstii III

de Dan Mitrut

sunt nopți senine, cerul meu curcubeu adoarme în zgardă cu botul pe labe deasupra, haihui liliac argintiu, cade o stea ursită de babe meșteșugul meu, pe o scară urcat peticesc cu tablă un inel pe...

PoezieAtelier

povestitorul de trepte

de Marius Lazarescu

o caut uneori îi las vocea să mă îmbrace nervul optic renunță la ea timpul se face mic și apune ar mai fi o urmă în vest se va vinde o locuință te voi suna și la frankfurt privighetoare de colivie mă...

PoezieAtelier

povestitorului

de ovidiu cristian dinica

dorești să te ferești de omul spân fals povestitor, de veghe bancului de nisip, poți eșua ascultându-l, timpul se înjumătățește cu fiecare cuvânt al său improvizat la capătul speranțelor, monologul...

PoezieAtelier

Lamentația povestitorului bătrân

de Nicolae Oancea

Nici n-o să vină balaurul, Apa se risipește, Podul se risipește Și mă întunec povestind. Iată, numele tău, Carnea și viul făpturii Cum se îngroapă În steaua de apă Din cerul gurii. Ieși, Făt-Frumos,...

PoezieClasic

Povestea fără sfârșit

de Cristina-Monica Moldoveanu

povestitorul este o mână care scrie prin o mie de mâini, o gură care vorbește prin o mie de guri, o noapte care înnoptează prin o mie de nopți. azi m-am întâlnit iar cu el, era mult mai aproape de...

PoezieAtelier

1001 ghinioane

de Sorin Stoica

Scriitoarea și povestitorul au hotărât să-i pună primei lor născute un nume atent ales, aproape predestinat, care să-i arate foarte clar drumul în viață. Dar Șeherezada s-a născut mută.

ProzăAtelier

Ca-n codru

de Dan Norea

Un stejar tăiat – privindu-i inelele povestitorul Vara în codru – liniște, umbră, izvor nu mai vreau asfalt Ghindă-n chelie – două veverițe fac un concurs de tir

PoezieAtelier

Copacul speranței

de Ottilia Ardeleanu

Personaje: NUCUL DOR BUNĂTATE OPTIMISTUL SINGURATICUL NOUTATE TIMIDITATE POVESTITORUL POVESTITORUL: Dragii mei, am să vă povestesc o întâmplare. Se spune că există undeva în lume un NUC vorbitor. El...

Atelier

Ileana Osanzeana si Fat Mum Os

de lidia

Ileana Osanzeana si Fat Mum Os sau Legile lui Murphy in culoare locala Personaje: Povestitorul Fat Mum Os Ileana Osanzeana Gigi Duru Imparatu Barosanu Inteleptu Inteleptilor Curtenii Corbu Actul I...

Atelier

Lumina si mintea

de ALEX FLOREA

Lumina si mintea adaptata de Alexandru Florea Personaje: Bătrânul Ion Gheorghrghe Niculiță Povestitorul ..................................................................... P:Intr-un sat indepartat...

Atelier

Poveste cu si fara morala

de Ureche Dinu

PERSONAJE: OMUL - așa cum e VIAÞA - tânără MOARTEA - bătrână SENTIMENTELE - fără vârstă POVESTITORUL - la vârsta eternă a poveștilor TIMPUL - bătrân ADAM - (poate fi) TIMPUL EVA - (poate fi) MOARTEA...

Atelier

Mame și pui sub mașina de scris

de Cristiana Popp

un pui de om strângea la piept o jucărie un pui de duh strângea la piept un pui de om povestitorul e un trup de pluș scăpat de mâna tresărită-n somn miroase-a moarte dulce vinovată a versuri lovite...

PoezieAtelier

Zâmbiți vă rog, acesta nu este un atac la persoană!

de Adriana Marilena Stroilescu

eu sunt Ileana cea vestită-n basme de-o săptămână nu mai port chiloți căci tot săpând grădini povestitorul a reușit și ne-a cam dezbrăcat pe toți așa că mi-am propus imediat să-mi cumpăr mănuși de...

Atelier