"nu știu ce titlu să pun" – 21946 rezultate
0.03 secundeMeilisearchbasarabia_nu_minte
Basarabia nu minte - roman în pregătire
de Marius Marian Șolea
Mirela Neagu
Mirela-Ramona Neagu s-a născut în cea de-a patra zi a anului 1988, în Făurei, județul Brăila. Este o fire romantică, echilibrată, liniștită și nebunatică deopotrivă, un capricorn veritabil. Disciplinată și mereu serioasă se îndreaptă cu pași repezi către succes. Cu un simț al datoriei și al realității foarte bine dezvoltate, Mirela și-a început „cariera” încă de la 14 ani când a avut norocul de a întâlni-o pe Luciana Zainea, cea care i-a deschis ușa spre ceea ce a urmat a fi nu doar o pasiune, ci și o descărcare emoțională și o carieră în continuă ascendență. Încă de pe atunci știa că a învăța să înveți mereu, în funcție de sistemul în care ești pus, e cheia succesului. În toamna anului 2002, ca boboc a liceului „George Vâlsan” din Făurei, a publicat și prima sa creație literară în revista „Visuri”, având ca titlu, coincidență sau nu, „Prima oară”, urmând mai apoi a fi, pe lângă elevă de liceu, redactor șef și tehnoredactor al aceleași publicații până în vara anului 2006. Deși...
4 poezii, 0 proze
Azarie
CRONICA LUI AZARIE Din aceeasi scoala istoriografica face parte si calugarul Azarie, caruia i se atribuie o cronica scrisa din porunca domnitorului Petru Schiopul. Textul acestei cronici a fost gasit de catre I.Bogdan intr-un manuscris din secolul XVI-XVII, in Biblioteca Imperiala din Petersburg. Intreaga cronica romaneasca are titlul Povestire in scurt despre domnii Moldovei si se imparte in urmatoarele parti: 1. Cea mai completa redactie a Cronicii de la Putna. 2. Cronica lui Macarie pina la 1551. 3. Cronica scrisa de catre calugarul Azarie, ce cuprinde date din istoria Moldovei de la 1551 pina la 1574. Aceste trei parti din manuscrisul rusesc cuprind intreaga istorie a Moldovei, de la intemeierea ei si pina la anul 1574. Cu privire la viata lui Azarie nu se cunoaste nimic. Se stie numai ca el a fost calugar in Moldova, de unde provine si manuscrisul din Biblioteca Imperiala din Petersburg, ca el considera ucenic nemernic al cronicarului Macarie. El avu insarcinarea din partea...
0 poezii, 0 proze
marius ciobanu
Nu stiu ce mare lucru as putea sa spun despre mine. Am publicat prin ceva reviste in timpul liceului si intr-o antologie undeva prin 1999 care se numea "Melancolii la ore princiare". Au urmat apoi foarte multi ani in care nu am mai scris nimic si nu stiu daca pentru ca nu am mai putut sa scriu sau pentru ca nu am mai vrut sa scriu. Am luat-o de la inceput de un an aproape si inca mai am multe de invatat. Ii multumesc in primul rand domnului Constantin T. Ciubotaru care desi nu mi-a fost dascal mi-a transmis cumva ceva din dragostea dumnealui pentru scris.
33 poezii, 0 proze
nicolae costel alin
Nu știu ce am realizat în viață, nu știu ce voi realiza. Merg înainte și cu rele și cu bune și poate cândva voi întâlni un îngeraș care merită și voi fi din nou fericit. Am învățat prea mult și acum încep să mă întreb de ce... Suntem doar trecători prin această lume (viață) și tot ceea ce învățăm pentru a evolua în plan profesional, ... în lumea de dincolo, nu ne este de folos. Uităm cea mai importantă lecție care ni s-a cerut să o învățăm ... IUBIREA. Suntem preocupați de lucruri efemere: funcții, bani, renume. Din ce avem mai mult, ne dorim mai mult. Totul pare să nu aibă o limită clar definită. Când ajungem să tragem linie, sufletul nostru este pustiu, căci l-am abandonat. Sufletul e cel ce-ți dezvăluie lucrurile pe care mintea nu le poate înțelege și cuvintele nu le pot cuprinde, .... e tot ceea ce rămâne din noi și trece mai departe ... (Adriana Georgian)
78 poezii, 0 proze
Alexandru Florin
... nu stiu ce sa spun despre mine ... ce scriu spune despre mine, pentru ca, eu cred ca, in momentul in care te apropi de foaie cu pixul ... sau mai nou te apropii de tastatura ... si asezi un cuvant si dintr-un cuvant faci un vers , si dintr-un vers o strofa apoi iti vezi chipul printre randuri ... sunte niste creaturi create pentru a crea acesta este scopul nostru pe pamant ... Ma numesc Alex, am 24 de ani si sunt din iasi student la Universitatea de arte " George Enescu" nascut pe 17 aprile 1986 in iasi si locuiesc la aceeasi adresa de atunci.
2 poezii, 0 proze
cristina kudor-bandi
Sincer nu stiu ce sa scriu, sunt o fata de 17 ani din Mures care, dintr-o intamplare, s-a apucat sa scrie poezii. Apoi aceste poezii au fost citite de ale persoane care apoi m-au convins sa le trimit la un concurs... Sunt o persoana normala, imi place sa scriu, sa citesc, sa desenez, sa fotografiez si o multe alte lucruri, lucuri pe care nu le voi spune acum pentru ca as ocupa prea mult spatiu :) eu sunt eu. doar atat. o imagine intr-o oglina, un gand ce zboara spre vremuri mai bune, nestiind ca din departare cineva suspina dupa o atingere.
3 poezii, 0 proze
marius silea
Traiesc in ce va fi si nu stiu ce a fost. Un mic anonim, nestiutor.
1 poezii, 0 proze
Bledea Ovidiu
Am 17 ani si nu sunt nu stiu ce poet, dar sper sa devina un hobby. Site-ul e reusit.
3 poezii, 0 proze
ana-maria david
Doar muritorii cauta nemurirea fiindca nemuritorii nu stiu ce este aceasta. Ceea ce nu mă ucide mă face mai poet. Poezia este o trecere de pietoni între viață și moarte. Fiecare poezie este o reîncarnare sub o altă limbă de moarte. Cu fiecare cuvânt, mi se scurge o picătură de viață. Poezia este singura disciplină în care poetul este indisciplinat. Omenirea se duce de râpă, norocul nostru că mai există poeții.
15 poezii, 0 proze
RADULESCU MIHAI
Sunt nascut intr-o zi de toamna/Si de fapt nici nu stiu ce inseamna,/O viata intreaga sa traiesti/Si cu adevarat o singura data sa iubesti! DATA NASTERI:15-11-1982! ABSOLVENT AL SCOLII PRIMARE: 181 IN ANUL 1997! ABSOLVENT AL LICEULUI: GRUP SCOLAR CONSTRUCTII CAI FERATE IN ANUL 2001!
6 poezii, 0 proze
nu stiu ce titlu sa pun
de Eugen
“ Ferice cel ce-n viata stie a-si tine firea Si cu putin, in tihna, fara-a visa marirea Ce-i chinuie pe altii, pe drumul drept purcede Catre sfirsitul care soseste cind n-ai crede Cel care-n...
nu știu ce titlu să pun
de Zburlea Ariana
iubirea, în general, înseamnă totul pentru mine dar realizez că eu nu însemn nimic pentru iubire ți-am citit câte o dragoste în fiecare vers din fiecare zi. unele cu gust de pizdă altele cu gust de...
Oare ce titlu să pun
de Mihai Vasilescu
Răspunzi, ba nu răspunzi. Îmi scrii? Niciodată. Am ajuns să dansăm un vals nebun din care nu știm să ne mai oprim. Tu ești mai în vârstă decât mine dar asta nu-i o problemă. Când zbor dintr-o...
Fara titlu...intelegeti ce vreti!
de Rizoiu Vlad
Stăm de câteva zile în tranșee și-i așteptăm pe ceilalți; ploaia cade peste noi nemiloasă și preface câmpia din fața noastră într-o adevărată mlaștină. Tocmai mă hotărăsc să comand plecarea unei...
Ziaristul roman -o problema de bun simt
de Radu Tudor Ciornei
Nu stiu de ce nu ma mir ca acest \"corifeu\" al presei a emis asemenea judecati de valoare. O scurta analiza a textului domniei sale imi arata cele 3 lucruri pozitive care le pomeneste in marinimia...
cataroaie
de corina dragomir
Colecționam ce v-am zis în titlu. N-are rost să mă repet. Îmbinam bulgăroii pe parchet ca să iasă ceva dar uneori ieșea alteori nu. Scăpăram bățul de la un chibrit de brăila pe catran și flăcăruia...
Poeme
de Viorela Codreanu Tiron
UNDEVA... Sînt aerul ce vuiește în strigăt agățîndu-se de tot ce-i iese în cale pentru a căpăta un răspuns, un adevăr, o taină adîncă, adîncă!... Undeva  departe-aproape se auzea tînguirea,...
”Friends, iubiri și marele lucru teribil”, un memoir franc de la Chandler, zis și Matthew Perry
de Bogdan Geana
”Friends, iubiri și marele lucru teribil” (Friends, lovers and the big terrible thing), Nemira, 2022, este un memoir scris de Matthew Perry, Chandler din serialul Friends. Nu știu de ce, dar am...
Liceu
de Zaharia Ramona
- M-a trezit un vis neclar, știi – senzația aia că ceva nu este ok, dar habar nu ai ce. Îmi era ciudă pentru că începeam weekend-ul cu nesomn, m-am luat la rost în vreme ce-mi pregăteam cafeaua și...
