Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"notiță de seară"588 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
33 rezultate
Horia NițulescuHN

Horia Nițulescu

AutorClasic

Născut pe 6 octombrie 1914, jud.Constanța, plecat în veșnicie in iunie 1982. În 1936 absolvă Facultatea de Teologie. Publică volumele „Toamnă în paradis” - 1943 și Drumul soarelui - 1944. În perioada interbelică, scrie articole la revistele Gândirea, Meșterul Manole, Sfarmă-piatră, Convorbiri literare, Dacia rediviva s.a. A luptat în al doilea război mondial pentru eliberarea Basarabiei și apoi a fost corespondent de război pe frontul de vest. După terminarea războiului a fost hirotonisit preot în comuna Vințu de Jos - Alba. Este arestat din gara comunei, în 1951, sub acuzația de crime de război. Condamnat la 5 ani închisoare. Execută o parte din detenție la penitenciarele Jilava și Aiud. Eliberat în 1954 prin grațiere. Rearestat în 1958. Eliberat în 1964, odata cu ceilalti detinuti politici. După eliberare a fost nevoit să lucreze ca funcționar la Cooperativa Progresul din București. Notiță biografică de Ioana Nițulescu

1 poezii, 0 proze

Chironeț Veaceslav PetruCP

Chironeț Veaceslav Petru

AutorAtelier

Studii superioare, absolvent al Colegiului Colegic din Chișinău, al Universității Tehnice din Moldova. "Am debutat, mai bine zis am descoperit aptitudinile mele literare în timpul studiilor la Colegiu, nu mai țin minte anul, poate era 1999, poate 2000, undeva pe atunci, apăru în carnetul meu de notițe o poezioară, cam șchioapă, cam fără sfârșit (tendință ce o au toate creațiile mele literare), ulterior muza mă vizita doar în urma unor noi impresii. Pe moment mai practic și un serviciu de rutină, ce nu prea favorizează prolificitatea literară. Cam atât!"

14 poezii, 0 proze

Octav ChivulescuOC

Octav Chivulescu

AutorAtelier

Cine sunt eu, dincolo de omul care îsi trăieste portia de viată alături de toti ceilalti asemenea mie, care împreună formăm câteva generatii contemporane le omenirii? M-am născut (18 Noiembrie 1963) în această dimensiune a realitătii sub forma unei mici vietăti goale, ghidate de instincte. Iar când spun “goale” mă gândesc, desigur, la bagajul gol de experiente personale. Astăzi, patruzeci si ceva de ani mai târziu, sunt, ca si voi toți de altfel, o entitate imaterială de gânduri constiente ce guvernează atât actiunile trupului meu efemer cât si suma informatiilor adunate de-a lungul vietii si memorate mai mult sau mai putin în format de experientă. Sunt o constiintă de sine. Singura noastra sansă de a accede nu la nemurire - caci ar trebui sa ne mutam in Urb Binaria - ci la o existență ceva mai îndelungată decât cea a trupurilor noastre, este cea a cultivarii gândurilor izvorâte din mintile noastre în mintile celor din jur, si a celor ce vin dupa noi. Pentru a întretine continuitatea...

19 poezii, 0 proze

notiță de seară

de Maria Radu

să fii tu doar o secundă în eternitatea unui suflet și tot te-aș face bibelou pe raftul amintirilor mele ca o frunză dac-ai ateriza pe o mare plină de pești unul n-ar ști să-noate astfel încât să mi...

PoezieAtelier

Cele 10 minute de fericire

de Iosiv Basarab

mi-am regasit o notita continand urmatoarele cuvinte: cele 10 minute de fericire la care ai dreptul intr-o zi...nu mai stiu despre ce era vorba, mi s-a mai intimplat sa gasesc insemnari al caror sens...

Atelier

Toate femeile sunt frumoase !!!

de Titus Doboș

De ce o iubesc pe mama „Mama și tata se uitau la televizor când mama a spus: - Sunt obosită și e târziu. Cred ca mă voi duce în pat. O ia spre bucătărie ca sa facă sandvișurile pentru a doua zi....

EseuAtelier

Insolit

de Gheorghita Istrate

Kenny lucra de 2 ani la hanul lui Jeric din Vilvabuena. Rămas orfan după ce mama sa murise, a stat prin orfelinate până la 14 ani când a fugit la Vilvabuena. Oraș-port, Kenny vedea Vilvabuena ca...

ProzăAtelier

Prieten cu teroriștii

de ion untaru

Dintre știrile zilei, cea mai importantă părea să fi fost o notiță aruncată printre puricii de la sfârșitul ediției privind faptul că luna care de abia începea, conține o zi neagră pentru președinte....

ProzăAtelier

Jubileul unui microbist-partea III

de IOAN BOZAC

R. F. G. - 1 9 7 4 Acest prim turneu final în care s-a adjudecat Cupa FIFA mi-l voi imagina totdeauna ca avînd loc pe nori și ploaie, spre deosebire netă de precedentul. Evident că e vorba de o...

ProzăAtelier

Lectia de balet

de Oana Petcu

Trupul se arcuieste in bataia sunetelor. Dans in varful picioarelor, ca o ploaie fara inceput si fara sfarsit de toamna tarzie.. Fiecare pas e o cochilie goala; fiecare strop, o nojita tandru...

PoezieAtelier

Acordeonistul

de Dan-Alexandru Loghin

În seara zilei de 14 februarie, seara, București. 14 februarie, o zi în care se sărbătorește în ultimii ani o sărbătoare de import: Valentine`s Day. Abia apoi ne-am revoltat amintindu-ne de...

EseuAtelier

Class 2009

de Corina Gina Papouis

aici stau toate sentimentele cuminți, așezate pe fund de ghiozdan în bănci vechi din care privim zilnic în aceeași direcție n-am mai deschis demult o carte la pagina ta și seara mă culc pe gîndul...

PoezieAtelier

...

de Anne Marie Oprea

imi mai caut inca cuvintele. nu stiu cum sa-ti spun intr-o mie de feluri cat de dor mi-e de unele nimicuri pierdute pentru totdeauna. am gasit astazi intr-un carnetel de notite o floare presata. oare...

Atelier

Măsură fără măsură

de nica mădălina

Să fii spectator, e și acesta un rol. Chiar entuziast, în cazul unui festival de teatru precum a opta ediție a Festivalului Shakespeare, desfășurat la Craiova, sub semnul lui „lumea-i un teatru, noi...

EseuAtelier

prima data la Eliad

de Doru Alexandru

Prima zi la Eliad, abia mi-am făcut curaj să merg... Mi se părea ceva... departe, fără puterea mea de a atinge... un loc pentru voi... cei ce din când în când vă indurați de umila mea prezență acolo,...

Atelier

Iubirea are ochi căprui

de Carmen Sorescu

după fiecare noapte de dragoste ceva se distruge în mine nu contează celulă sau templu sunt o cameră goală cu o podea umflată de apă un copil speriat care stă jos înghețat de spaimă cu mâinile țin...

PoezieAtelier

Epigramiștilor travestiți de pe Agonia

de Florina Daniela Florea

Se porni Florina, într-o bună zi, Să lase deoparte cele poezii Și să se apuce, cu mult dor de carte, Ca din epigramă să își facă parte. Și citi, sărmana, mult, fără alean, Și pe Olariu, și pe...

PoezieAtelier

notiţe noi

de Odobescu Emilia

03.02.2021 Salutare din nou, am revenit mai curînd decît aş fi crezut! Te-am intrigat cu bărbatul cel mai scump din viaţa mea, dar decît descrierea lui nu ai altă informaţie. Hai să îţi povestesc cum...

Atelier

« A mai apărut și grasul ăsta de Alex Ștefănescu, cu tâmpeniile lui … »

de Argeseanu Gabriel

Domnule Alexandru Preda, în lumea literară sunteți cunoscut cu numele de Sae. În calitate de frate uterin, vă rog să-mi spuneți cum l-ați perceput pe Marin Preda? Marin a fost o fire liniștită,...

ArticolAtelier

să-mi instalez pe inimă butoane insert

de Silvia Goteanschii

iau notițe despre tot ce mi se întâmplă mai ales despre seara aceea la țară cu miros de pepene galben și fard curenți răcoroși dezgolindu-mi genunchii tălpile crăpate nemișcarea iz de vreasc de amor...

PoezieAtelier