Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"gânduri pentru mai marele cântăreților "20073 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Andreea  Filofteia VîlcuAV

Andreea Filofteia Vîlcu

AutorAtelier

M-am născut la 06 decembrie 1988, în orașul Brezoi din județul Vâlcea. Am început în orașul natal cu școala primară și cu gimnaziul, urmând și ciclul inferior liceal în același loc. Am "debutat" literar în cadrul unei reviste școlare încă din anii 1999, fiind undeva prin clasa a treia, cu proza scurtă "Gânduri pentru mama". Urmeaza alte apariții de proză scurtă în cadrul acestui proiect desfășurat de către liceu, după care, la vârsta de 16 ani încep o colaborare în regim de redactor cu un ziar saptămânal local. În 2006 mi se oferă o altă colaborare în regim de redactor în cadrul unei reviste lunare din Râmnicu Valcea, distribuite și în Germania. Simultan scriu poezie și proză scurtă și pentru un alt cotidiam săptămânal dâmbovițean, ulterior devenind Secretar General de Redacție în cadrul revistei sus amintite. Am reununțat însă mai târziu la toate aceste lucruri, momentan făcând încercări de a realiza proiecte personale.

24 poezii, 0 proze

MA

Mihaela Ami

AutorAtelier

Am decis să iau un tren nou. Pleacă în noaptea aceasta la ora 12. Din Gara de Nord. Pleacă spre o nouă destinație. O călătorie care rebranduiește spiritul și reîmprospătează gândurile. Mi-am lăsat blogul vechi (gânduri-colorate) pentru un blog nou. Trenul de noapte este noul meu concept. Este schimbarea fără de care m-aș fi blocat. Alegeri în viață, cuvinte spuse și apoi regretate. Cuvinte spuse și apoi asumate. Întâlniri care te dau peste cap. Gânduri colorate care dăunează grav personalității. Amintiri pentru care lupți, trecutul care te definește și prezentul care te animează. Schimbările care te schimbă și te fac să creezi textele cu aceiași ușurință cu care scriai cândva. La mulți ani, România mea și călătorie plăcută blogului meu. Trenului de noapte. De ce noapte? Pentru că atunci am avut cele mai bune idei.

1 poezii, 0 proze

Sorin IordacheSI

Sorin Iordache

AutorAtelier

Incerc ca nu uit gandurile proprii. Mai tarziu acele amintiri le reiau si le pun pe hartia murdara. O varianta revizuita, sub trecerea timpului, a ceea ce a fost candva gandit. Alteori scriu pur si simplu haotic pentru ca imi trec prin cap anumite ganduri care vreau sa le am mai departe alaturi de mine. Pentru asta nu imi lipseste niciodata hartia. Eu nu scriu pentru a scrie, eu scriu pentru a nu uita.

7 poezii, 0 proze

AS

anefi noris saihan

AutorAtelier

In a fi eu asa cum credeam ca sunt am gasit mai mult decat o simpla persoana , am inteles si am vazut prin mine mai mult decat ceea ce am crezut ca sunt, am vazut mai multi de eu fiecare mai diferit axat pe ceva mai special am inteles am aflat am studiat si am apreciat ca nu doar durerea razbate in inima mea distrusa de ganduri.Ravasit complet , insa , intr-o lume intunecata de nepasta poluorii si a distrugerii , prea oarba pentru a simtii si a intelege ca se mai poate daruii iubire m-am izolat intr-un colt umbrit ferit de lumina pentru ca oamenii sa nu il poata vedea.Cuvintele sunt multe dar prea putine insa pentru a povestii viata unui om cu toate ca sunt atat de putine un autor se straduieste .Un somn lung pare cam am trait intr-o lume necunoscuta parca candva din care acum in sfarsit trezit de sunetul disperarii si agoniei umane , in sfarsit trezit de tot ce era odata de tot ce visam intrepatruns printre randuri de pagini in care aratam totul , am ajuns sa inteleg ca a simtii...

3 poezii, 0 proze

OB

oana blandiana betlevy

AutorAtelier

Ca fiecare , a trebuit sa fiu mai intai nascuta , deprinsa cu primii pasi , sa fiu iubita , sa iubesc, sa fiu dezamagita in rasfatul ce ma caracterizeaza, sa ma trezesc dupa un somn cuprins de lacrimi, sa invat ceva despre oameni , sa continui ceea ce nu mereu inteleg : viata. Asa cum in cateva ocazii din graba pasilor ceva m-a tintuit in poluatele intersectii , ademenindu-ma cu iluzia ca voi fi spusa cu secretul existentei , tot astfel mi-au pus ganduri in vorbe scrise si penel in mana pentru a le face vazute citirilor. Nu am o “biografie”, sunt o femeie care isi uita poeziile pentru ca nu le crede ale sale; dar recunosc ca simt o altfel de fericire trecand emotional prin ele; Sunt nascuta in Bucuresti, si traiesc monologuri voite a fi lirice pe scena virtuala a site-ului Agonia . Multumesc.

13 poezii, 0 proze

DANILA MONICADM

DANILA MONICA

AutorAtelier

Sa incepem cu inceputul, adica mai bine zis cu o frumoasa si insorita zi de iarna adica 13 Februarie 1973 cand am aparut pe lume in prafuitul Bucuresti, o foarte prietenoasa, voluntara si guraliva Varsatoare. Si sa fiu sincera n-as fi vrut sa ma nasc in alta zodie , si mai mult decat atat am ales sa apar cu 2 saptamani mai devreme decat era prevazut de la nenea doctorul. Sunt unica la parinti (desi toti suntem unici, ca personalitate si suflet) cu toate ca mi-as fi dorit frati sau surori. Am crescut inconjurata de dragoste si armonie si de prieteni insa mereu am simtit o nevoie mai mare de dragoste decat ceilalti... Nascuta in Bucuresti dar cu radacini dincolo de Prut, asa m-am nascut, romantica, si la inceput am crezut ca sunt ciudata, sau ma rog asa credeau cei din jurul meu pana cand am crezut-o si eu...Si eram ciudata pentru ca : imi placea marea, sa ii ascult chemarea la ceasul când se tes luminile si cand in linistea inserarii se nasc sublime ganduri.. Mai eram ciudata pentru ca...

156 poezii, 0 proze

Silvia Martha IordacheSI

Silvia Martha Iordache

AutorAtelier

Multe nu sunt de zis...M-am nascut in orasul Ploiesti, in luna martisorului. De mica am fost un copil retras cu multe ganduri, vorbind mai mult cu mine, cuminte, cu gropite in obraji. Anii au trecut, iar acum am 23 de ani, o varsta la care agoniile nu-ti dau pace, doar pentru ca ai indraznit sa le rascolesti. Am de gand sa-mi urmez cu sarguinta scopul in viata, sa fiu un inginer stralucit. Tot ce imi doresc este sa ma tin de treaba, sa muncesc din greu, aceasta este formula succesului!

59 poezii, 0 proze

Elena-Cristina BărzoiEB

Elena-Cristina Bărzoi

AutorAtelier

Simt nevoia să scriu...fără explicații de prisos. Atât știu : am adunat buchete de gânduri. Unele amestecate cu altele : cu gânduri personale, cu trăiri, cu clișee deja știute. Poți picta tabouri cu culori sau poți zugravi viața dând sens și viață cuvintelor. Pentru că la inceputul lumii a fost Cuvântul, vreau să cred ca noi suntem povești, nu oameni. Citiți-mă ca pe o poveste, nu ca pe un om. Poveștile sunt mai frumoase decât oamenii!

6 poezii, 0 proze

Ana Maria DamocAD

Ana Maria Damoc

AutorAtelier

Născută: întrun sat reședință de comună a jud. Iași, școală absolvită:prea puțină pentru a ma crede om de litere.........doar școala primară. 8 clase adică....nu că nu aș fi vrut mai multă invățătură dar mai mult nu s-a putut(nu vreau sa spun de ce) Publicații:Ziarul local Viitorul- dacă se pune în calcul și la fel în revista Împreună- o revistă pentru persoane cu dizabilități(scurte articole și poezii) Planuri de viitor:să obțin cât de cât aprecierea pe www.poezie.ro și să demonstrez că pot oferi mult mai mult decat și-au inchipuit unii...... Gânduri după care mă ghidez: Sunt cu atât mai optimistă cu cât viața mă încearcă mai mult...Caut înțelesuri chiar și-n cel mai infim fir de nisip,dar rămân atâtea intrebări fara raspuns...De va fi o viață lungă îndelung voi cauta viața și sensul ei(în oricare parte o fi el) Viața merge înainte...indiferent că o voi face târâș ori grabiș, dar o voi face și eu! Fiind mereu aceeași!

1 poezii, 0 proze

Dumitru DenisaDD

Dumitru Denisa

AutorAtelier

M-am nascut, traiesc, pur si simplu sunt. Ceea ce scriu este doar o fateta a mea, o parte dintr-un intreg care se extinde pe zi ce trece. As vrea sa pot spune ca scrierile mele sunt cuvinte incarcate de sens, intelepciune sau importanta, dar sunt cuvinte simple, cuvintele mele, si au cea mai mare valoare pentru mine. Cel ce le va citi sper sa le aprecieze ca o evolutie a unui om care incearca sa-si puna ordine in ganduri, care face exercitiu de creatie, care vrea sa se descopere din ce in ce mai mult.

4 poezii, 0 proze

gânduri pentru mai marele cântăreților

de Anisoara Iordache

A scrie o poezie înseamnă să investighezi tărâmul umbrelor; să descătușezi iubirea și să-i dăruiești libertatea să zburde spre soare. Voci nenumărate zbârcite de gânduri urâte se vor năpusti asupra...

PoezieAtelier

versetele de la marea neagră

de nicolae silade

când am ajuns era întuneric. plaja pustie și marea învolburată. ne-am cazat la hotelul cometa și am cărat bagajele sus. ore în șir am privit din balcon plaja pustie și marea învolburată. o, valurile!...

PoezieAtelier

Google – o poartă deschisă spre necunoaștere - sau cum să furi căciula celuilalt în plină iarnă

de Ioana Petcu

Despre cum ne încăpățânăm să credem că într-o bună zi capra vecinului, cu tot cu motoceii ei de crăpau mâțele jucându-se, va muri, este nimica toată pe lângă cum ne place a fura aceeași capră a...

ArticolAtelier

Steleleca Recad

de serban georgescu

Nu moartea, ci a trăi printre morți... Tu jurnalist fățarnic, tu semenul meu, frate! Tratament pentru curiozitatea pisicii. Se ia o coaja de lămâie sau de portocală proaspătă, se ademenește pisica...

Atelier

Gânduri pentru ani mulți și buni (9)

de Constantin Rusu

Privirea este o proprietate fantastică a ochilor noștri, care pe lângă înțelegerea celor ce ne înconjoară și recepționarea infomațiilor din afară, mai au și marele dar de a ne expune trăirile...

Atelier

Adoris și Kromia(29)

de Viorel Darie

Adoris și Kromia(29) Nici zorile aurite, nici liniștea calmă a dimineții nu prevesteau înfricoșătoarea furtună ce urma să se abată în ziua aceea asupra cetății lui Agatos. Ca-n fiecare zi, Adoris, cu...

ProzăAtelier

Lansarea de carte are loc in 14 noi. 2009 la casa de cultura Traian Demetrescu din Craiova.

de GETA NEDELCUU

PREFAÞÃ ,,Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte, Decât un nume adunat pe-o carte” Tudor Arghezi Fiecare om visează.... Visul meu, s-a împlinit! Cei doi copii ai mei, au cu ce să se mândrească....

ProzăAtelier

Gânduri(XXII)

de george geafir

. Dacă e adevărat că, după moarte, spiritul omului se înalță la cer, înseamnă că , după viață, spiritul cerului se înalță la OM. . Casa nu se poate defini fără o bibliotecă sau cel puțin un copil. ....

Atelier

\"Celebritatea Iubirii\"

de Gavriluta Iulian

De la “Sandaua lui Empedocle” la “Sagetile lui Eros”, Sau “Celebritatea Iubirii” Randuri dedicate: “Ligiei”…din noi! Celebritatea iubirii este singurul motiv pentru care mai traim, sigura Ratiune a...

EseuAtelier

Maria scrie un roman

de Ionescu Alina

Când Aura a intrat în casa Mariei a simțit așa o boare care o lua pe toate părțile. Fără a sta prea mult pe gânduri a înaintat. Picături reci de sudoare pe spatele-i gol. Un strop mai mult și ar fi...

ProzăAtelier