"cursa de șoareci" – 13031 rezultate
0.01 secundeMeilisearchLELIA MOSSORA
Profesor de limbă și literatură romană si franceză, Lelia Mossora s-a născut pe 26 iunie 1951, în Hîrlău, localitate apropiată Cotnariului, în județul Iași. Moștenește harul artistic de la tatăl său, fost marinar de cursă lungă și mai apoi professor, care în lungile-i peregrinări prin lume, își scria memoriile în pagini de o deosebită frumusețe și sensibilitate. Lelia Mossora a debutat în anul 1968 în revista “Iașul literar”( revistă care astăzi poartă numele de “Convorbiri literare”) sub îndrumarea maestrului Horia Zilieru, pe atunci secretar general de redacție la revista amintită. Dupa termianarea liceului, își urmează studiile la Facultatea de litere din Iași, Universitatea “Al.Ioan Cuza”. Funcționează ca profesor la mai multe școli, până prin 1990, când are „privilegiul” să lucreze la școala unei case de copii din judetul Iași, loc în care a putut să descopere sufletul copiilor așa cum nu ar fi reușit altundeva: „Am lăsat acolo o parte din mine și anii aceia m-au marcat profund...
14 poezii, 0 proze
Vicleanu Mihaita
M-am nascut la Galati, in anul 1986. Sunt student in anul 3, la Universitea Dunarea de Jos, Galati, la Faculatea de Litere si Teologie, Sectiunea Engleza -Franceza. Am inceput sa scriu poezii si scurte nuvele acum 5 ani. De atunci, scrisul mi-a devenit confidentul si in acelasi timp rivalul meu, in lunga cursa a cunoasterii de sine.
56 poezii, 0 proze
Adrian Onicescu
In curs de implementare. Am pornit la drum de la un inceput a carui localizare in spatiu-timp au ales-o altii pentru mine. Conjuncturile au continuat sa dea cu zarul pe masa destinului meu iar eu, intr-o cursa furibunda cu propriul meu liber arbitru, citeam scrupulos de fiecare data, tare , rasunator verdictul zarurilor.E viata mea, in masura in care mie mi se intampla tot ceea ce traiesc, in masura in care imi asum onest verdictul, si in care nu incerc sa evadez din imprejmuiri. E viata mea in masura in care privesc atent de la fereastra trenului meu in mers si in care incerc sa traduc cat mai exact, tot ce vad, in cuvinte , in fapte si in iubire
7 poezii, 0 proze
Constant Cantilli
O figură originală a primei serii de simboliști români, provenită din cenaclul macedonskian, este și Constant Cantilli, născut în comuna Otojpeni, Ilfov, la 20 iunie 1875. Fiu de moșier, va face în tinerețe boemă literară, sport, publicistică. Studii începute la Paris și Bruxelles (poli tehnice și artă dramatică), întrerupte brusc după 1907, când sărăcește prin pierderea proprietății din Odeni, Vlașca. Pasionat ciclist, C. Cantilli întreprinde în 1894 o cursă București-Brașov, însoțit de „maestrul" Macedonski, aventură insolită, descrisă într-un original reportaj: Pe velociped, cursa între București și Brașov, cu o scrisoare a lui Alex. Macedonski (Buc., 1894). Este un adevărat sportiv, stabilind, în 1912, chiar și un record, distanța București-Paris, acoperită în 10 zile și 6 ore (Din zborul bicicletei, Buc., 1912). Scoate în 1896—1897 Revista modernă (colaboratori: Al. Macedonski, Ion Theo [Tudor Arghezi], Grigore Pișculescu (Gala Galaction), Cincinat Pavelescu, Iuliu C. Săvescu...
3 poezii, 0 proze
grecu ioan
Venim singuri pe aceata barca ancorata in marea vietii pe care unii o numesc traiectorie personala sau destin;dar eu ii spun simplu:sansa.Viata mea este o continua cursa spre infinitul posibilitatilor si a ocaziilor.Viata este o loterie a sanselor! M-am nascut nu demult,cu ganduri tinere,dar cu aspiratii mult mai batrane,eruptii vechii isi au inca ecoul in mine,cel caruia ii place filozofia,poate ma intelege.E foarte greu sa faci un rezumat al propiei vietii,cand aceasta e de doar 16 ani,fara sa ai sentimentul ca omiti ceea ce e important,chiar daca spui doar banalitati! Poate ca sunt un introvertit,dar atata timp cat sunt eu pot face orice,chiar imposibilul!!!!!
3 poezii, 0 proze
Rosalía de Castro
Fue bautizada con los nombres de María Rosalía Rita. Hija de madre soltera y padre desconocido (supuestamente un cura de la zona). Muy poco se sabe de su educación. Se sabe que en la escuela mostró talento de versificadora. También le gustaba el dibujo, la música y la declamación. Contrajo matrimonio con Manuel Murguía, erudito cronista de Galicia. Al año siguiente da a luz a su primera hija, Alejandra, a la que han de seguir seis hijos más. Su domicilio cambió muchas veces, entre Madrid y Simancas. Rosalía nunca disfrutó de una buena salud. Luchando siempre con la enfermedad, y a menudo con la penuria, vivió dedicada a su hogar: a sus hijos y a su marido. Nunca aspiró a la fama. De hecho, su marido fue el que la convenció de que publicara sus obras. Murió de cáncer a los cuarenta y ocho años en su casa de Padrón, que hoy es un museo. Todos sus hijos murieron antes que ella, sin poder dejar herederos. Compuso sus primeros versos a la edad de 12 años. A los 17 años ya era conocida en...
3 poezii, 0 proze
Affonso Romano de Sant\'Anna
Affonso Romano de Sant\'Anna (Belo Horizonte, 27 de março de 1937) é um escritor brasileiro. Biografia Nas décadas de 1950 e 1960 participou de movimentos de vanguarda poética. Em 1962 diplomou-se em letras e três anos depois publica seu primeiro livro de poesia, \"Canto e Palavra\". Em 1965 lecionou na Califórnia (Universidade de Los Angeles - UCLA), e em 1968 participou do Programa Internacional de Escritores da Universidade de Iowa, que agrupou 40 escritores de todo o mundo. Em 1969 doutorou-se pela Universidade Federal de Minas Gerais e, um ano depois, montou um curso de pós-graduaçăo em literatura brasileira na PUC do Rio de Janeiro. Foi Diretor do Departamento de Letras e Artes da PUC-RJ, de 1973 a 1976, realizando entăo a \"Expoesia\", série de encontros nacionais de literatura. Ministrou cursos na Alemanha (Universidade de Köln), Estados Unidos (Universidade do Texas, UCLA), Dinamarca (Universidade de Aarhus), Portugal (Universidade Nova) e França (Universidade de...
1 poezii, 0 proze
Mihai Petrescu
In curs de scriere...
44 poezii, 0 proze
Gratiela Plopeanu
in curs de procesare, formare, dezvoltare...
3 poezii, 0 proze
Eugen Craciun
In curs de scriere pe www.nilsolavii.blogg.no
1 poezii, 0 proze
cursa de șoareci
de George Pașa
* concurență acerbă. lupta se dă pentru zeama de varză de după. * cine cade primul în butoi are asigurată nemurirea. * problema-i cine ajunge primul, până se va lovi nuca de perete. * aliniați-vă,...
cursa de șoareci uriași
de Yvana Balcic
vreau să-ți spun că nu mă prinzi decât dacă EU vreau să fiu prinsă în cursa aceea de șoareci uriași în care numai eu știu că-ți păstrezi aerul de respirat și cămașa pentru seminarul de joi ceaiul de...
urâtă și liberă. cursa de șoareci
de Adriana Lisandru
în oglindă un chip care-și schimbă culoarea cu fiecare fum tras în piept cu fiecare ceas de nesomn la picioarele patului meu un cotor de măr o carte și-un câine covrig sunt urâtă și liberă. nici...
De pază
de Daniel Puia-Dumitrescu
am pus curse de șoareci peste tot prin casă într-o zi am reușit să îl prind de-un deget stătea acolo suspendat și dădea autografe aripile și le așezase tacticos lângă el iar un șoarece îi curăța...
ca să vezi dincolo de tine
de ana sofian
sapă un tunel închide ochii - știu că ți-e frică să recunoști necunoscutul e întotdeauna o cursă de șoareci cu slănină afumată, gata să te îmbie și totuși sapă un tunel să fie lung și prins la...
nu știu de ce acesta e un poem de familie
de Vasile Munteanu
pe stradă urmăresc o bătrână cu plasă de pâine și macrou congelat am buzunarele pline de firimituri poate pentru că nici astăzi nu știu unde au înmormântat-o pe mama simt imboldul să o ajut să care...
Vedere din satul lui Chateaubriand
de Cătălin Al DOAMNEI
pentru a alerga cât mai iute la cursa de șoareci fiecăruia i s-a dat șoricioaică în loc de demâncare de bucatele cele mai alese de pâinea cea de toate zilele un fel de pesticid mortal ce-ntrece...
manoperă la -50% reducere
de corina dragomir
declaratia mea de azi este o manopera utilitara angajamentul, fireste spontan in colonii plutitoare. e 5:57. un documentar pe discovery channel ne vorbeste despre modul subtil in care sunt...
și astfel profetul traversă deșertul
de lucaci sorin
tăcerea poate avea charisma unui actor de provincie dar poate fi și un teren minat un lan de grâu o arteră plină de schije spre o inimă neagră ca o veritabilă cursă de șoareci și astfel profetul...
labirint
de Mondea Adrian
am văzut păsări colibri arborii răsturnați / ceața abandonată de anatomia unor insecte mioape care-mi dau vag impresia / că poemele nu pot fi scrise numai cu un stil ordonat o parte a corpului uman –...
