Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"conectare"1796 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
37 rezultate
florentina popFP

florentina pop

AutorAtelier

Bucureșteancă, licențiată în teologie-limba și literatura română, Universitatea Oradea, căsătorită cu un clujean și mamă a unui viitor paleontolog-medic-egiptolog. In România, am fost un an profesoară de română la Liceul „Aurel Lazăr” Oradea. Din considerente financiare am renunțat la învățământ și am ales munca de redactor la câteva edituri orădene: Ed. „Scriptum”,Ed. „Casa Cărții”, Ed. „Hyporgamus”. În cadrul acestor edituri m-am ocupat de editarea, de stilizarea și de corectarea textelor. În perioada imediat următoare plecării mele din învațământ am colaborat la un proiect internațional (suținut de Societatea Biblică Internațională)de traducere a Bibliei din limbile originale în limba română, ocupându-mă de corectura finală a textului. În prezent, pentru că m-am stabilit cu familia în Belgia, frecventez, pe o perioadă de 2 ani, cursurile de limbă Neerlandeză din cadrul Ateneumului Regal, Turnhout, iar în timpul liber mai colaborez cu una din editurile mai sus amintite și mai scriu...

12 poezii, 0 proze

Vincent van GoghVG

Vincent van Gogh

AutorClasic

Vincent van Gogh ( n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Țările de Jos, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) a fost un pictor olandez. Tatăl lui era pastor protestant, iar mama provenea dintr-o familie de pictori și negustori de artă. La vârsta de 16 ani, mama lui i-a găsit primul loc de muncă, în Haga, la un unchi care era negustor de artă. Părea că viața lui a intrat pe un făgaș normal, dar în 1874 este transferat la Londra, unde se îndrăgostește de fiica gazdei și își neglijează munca. A fost concediat și trimis acasă. În 1876 se întoarce în Anglia și lucrează pe post de colector de impozite într-o școală londoneză. Mizeria orașului îl afectează atât de puternic încât refuză colectarea impozitelor, motiv pentru care se trezește iar pe străzi. Se întoarce acasă și se decide ca, urmându-și tatăl, să devină preot, dar studiile teologice i se par prea dificile și se dedică activităților caritabile. Așa ajunge în 1878 în Belgia, în zona minieră Borinage. Sărăcia regiunii este...

1 poezii, 0 proze

Popescu OvidiuPO

Popescu Ovidiu

AutorAtelier

M-am nascut in Bucuresti traiesc in Bucuresti scriu in Bucuresti si tot in Bucuresti m-am conectat la net! Scriu poezii de trei daca nu chiar patru ani si o fac doar de placere...

8 poezii, 0 proze

Curutiu Olar Dan IoanCI

Curutiu Olar Dan Ioan

AutorAtelier

Biografia mea nu pretinde interes public... dar daca doriti contactarea mea aveti: dany_kro2000 id-ul meu de messenger.

10 poezii, 0 proze

Iulia HasdeuIH

Iulia Hasdeu

AutorClasic

Creatia Iuliei hasdeu -desi bogata- reprezinta totusi o etapa de inceputuri, in care cautarilesunt dominate de note livresti, ecouri ce razbat din lecturile lui V. Hugo, Chenier, Lamartine. Lucrarile literare pe care Iulia, eleva, apoi studenta le va alege pentru viitorul volum in \"Cahier de projets litteraires d`une jeune fille de 15 ans\" constitue un punct de pornire in comentarea inceputurilor activitatilor literare a Iuliei Hasdeu. Caci la varsta de 8 ani scrisese deja numeroase povestiri pentru copii, scenete moralizatoare, poezii.

11 poezii, 0 proze

Frans Eemil SillanpääFS

Frans Eemil Sillanpää

AutorClasic

Frans Eemil Sillanpää (n. 16 septembrie 1888, Hämeenkyrö — d. 3 iunie 1964) a fost cel mai mare scriitor finlandez din secolul XX, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în anul 1939. Frans Eemil Sillanpää s-a născut în Hämeenkyrö (la vest de Tampere). Ca și alt scriitor finlandez Joel Lehtonen (1881 - 1934), micul Frans Eemil a fost ajutat de către concetățenii săi să-și termine studiile secundare. În anul 1908 își ia bacalaureatul și se înscrie la Facultatea de Științe Naturale din Helsinki. În perioada studiilor universitare are prilejul să cunoască și să frecventeze casa familiei Järnefelt, un adevărat focar de cultură și de patriotism. Generalul țarist de origine finlandeză Järnefelt, ca prefect al departamentului Kuopio, impune finlandeza ca limbă a documentelor oficiale. Ulterior, ca membru al Senatului finlandez, împreună cu soția sa și fiului său, scriitorul Arvid Järnefelt (1861 - 1893, contribuie din plin la culturalizarea și emanciparea societătii din Helsinki în a...

1 poezii, 0 proze

NW

Neale Donald Walsch

AutorClasic

Neale Donald Walsch a crescut într-o familie Romano-Catolică în Milwaukee, S.U.A. A cântat în corul de copii al bisericii locale. A vrut să devină preot, dar, ulterior, a început să lucreze în mass-media ca reporter de ziar, director de programe la o stație de radio, a fost purtător de cuvânt al celui mai mare sistem național de învățământ școlar public, a creat și a fost proprietarul unei agenții de publicitate și marketing; a fost gazda unui talk-show la un post de radio național. A lucrat, printre altele, într-un grup al doamnei Elizabeth Kubler-Ross. În prezent, locuiește împreună cu soția sa, Nancy, într-un loc retras situat în pădurile din sudul statului Oregon, S.U.A. Împreună au constituit ReCreation, o fundație non-profit de evoluție personală și înțelegere spirituală, al cărei scop este de a-i ajuta pe oameni să se regăsească pe ei înșiși. Neale Donald Walsch merge pretutindeni în țară, ține cuvântări, orga¬nizează ateliere pentru comentarea și răspândirea mesajelor...

2 poezii, 0 proze

conectare

de Lidia Muraru

tu ajuți brândușele să înflorească? le sufli în petale și doar atâta căldură le dai cât să se mire iar pleoapele să tresară și grăbite să culeagă din lumină, roz? tu scuturi trandafirul cu țepi...

PoezieAtelier

conectare cu Universul

de FLOARE PETROV

zilnic mă conectez cu Universul lumea solară e plină de virtuți am și regrete cu anii pierduți când nu am experimentat și versul. am plantat gânduri în zări nebănuite multe vise am dus la bun sfârșit...

PoezieAtelier

Un principiu de conectare acauzal

de Caragata Cristiana Oana

Astă-toamnă au apărut numerele – numere duble, triple, în oglindă, tot felul de combinații pe care le văd zilnic de-atunci și după o serie de întâmplări și potriviri curioase pe care le-am numi în...

Atelier

vremuri

de Ștefan Petrea

conectarea la divinitate cere limbi de ceas care au lins îndelung timpanele vremii omul zăpezii vine greu anul acesta curaj îmi spuneam când furam cireșe dintr-o carte de amintiri

PoezieAtelier

Despre rolul credinței în viață

de FLOARE PETROV

Credința reprezintă capacitatea fundamentală de conectare a omului cu Sfânta Treime, compusă din Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Credința prezentă în conștiința omului actual are valențe multiple, parte...

EseuAtelier

Firele de inalta tensiune

de Silviu Nicolae

Firele de inalta tensiune isi doresc conectarea ta la realitatea quasi-imediata conductorii electrici de trenuri isi daruiesc uneori viata energia ne incarca bateriile vigoarea este coarda pe care o...

PoezieClasic

Despre puterea rugăciunii

de FLOARE PETROV

Rugăciunea este modul direct și corect de conectarea a omului cu divinitatea, respectiv cu ierarhia divină. Rugăciunea trebuie făcută din adâncul conștiinței, nu superficial din vârful buzelor,...

EseuAtelier

tezaurul rugăciunii

de FLOARE PETROV

democratică e doar rugăciunea- poezia Luminii, pogorârea în adâncuri de opale conectarea cu întregul inefabil, misterul tuturor misterelor decodificând oracole, pecete aripi nevăzute ridică crucea...

PoezieAtelier

Lumile spirituale 1, Duplicitatea 1, Întâmplările 1,2,3

de razvan rachieriu

Lumile spirituale se cristalizează, evoluează și se multiplică prin conectarea la liberul-arbitru și substanța lor este superioară substanței terestre, telurice și mundane. Lumile spirituale sunt...

Atelier

Poezie

de Ana Urma

dacă vrei să atingi steaua, steaua ta zboară cu gândul începe să scrii mai întâi titlul scrie-l cu majuscule pe frunze, pe pietre pe sticlă cuvinte perechi sau rebele pe raze de soare te vor urma în...

PoezieAtelier

Espresso

de daniela petcu

Sistemul meu imunitar A implementat antivirusul \"Luis\", După ce a intuit Că hackerul avea acces facil Chiar în inima mea. După o conectare \"wireless\", Am constatat cu stupoare Că nu pot salva în...

Atelier

noapte de opal

de FLOARE PETROV

și la bucurie și la durere scriu poezie, emoții neașteptate se nasc instantaneu, dar aș vrea un pic mai multă frenezie și viața mai colorată ca un curcubeu. stele îmi animă ființa nedormită,...

PoezieAtelier

Lù Teòp, ființa roșie din furtună

de Nic Deler

Nu trebuia decât să inspire și să expire și vocala avea să apară. În clipa dintre inspirație și expirație cuvintele există, nevăzute plutesc în eter ca o pânză de păianjen, celestiale, așteptând doar...

ProzăAtelier