"coboara scara din pod" – 11597 rezultate
0.02 secundeMeilisearchschiopu madalina
Sunt un om care urca si coboara trepte; toata viata mea se afla pe o scara catre cer. Privirea din sulfet mi-e indraptata in sus, chiar daca ochii mei privesc in toate directiile. Dupa o lupta cu treptele nu mi-am pierdut speranta de a sta pe una dintre ele, fie ea si cea mai de jos.
11 poezii, 0 proze
Urmuz
Urmuz, pseudonimul literar al lui Demetru Demetrescu-Buzău, s-a născut la 17 martie 1883 în Curtea de Argeș. Visa o carieră de compozitor, citea literatură științifico-fantastică, descrieri de călătorii. Face studii de drept și, după luarea licenței, funcționează ca judecător în județele Argeș, Tulcea și la Târgoviște. După campania din Bulgaria (1913), la care participă, este numit grefier la Înalta Curte de Casație. Începe să scrie, aparent fără conștiința că produce literatură, numai pentru a-și distra frații și surorile, parodiind cu niște false automatisme academismul prozei curente. Textele lui îi atrag atenția lui Tudor Arghezi, care îi găsește pseudonimul și îi publică, în 1922, în două numere consecutive din Cugetul românesc, Pâlnia și Stamate, "antiproză" intitulată ironic "roman în patru părți", în care face o serie calambururi de esență sofistică prin duplicitatea de sens a cuvintelor: oamenii coboară nu pe scări, ci din maimuță; o masă fără picioare bazată pe calcule și...
4 poezii, 0 proze
Monica Mihaela Pop
Un om obișnuit, cu gânduri, trăiri, iubiri, decepții și alte câteva din cele ce ne înalță sau coboară.
372 poezii, 0 proze
Ana Virlan
www.anavirlan.ro http://www.anavirlan.ro/biografie.html ------------------------------------------------------- Cronică literară ("Convorbiri literare", iunie 2007) Cristian LIVESCU DOI POETI ZÃBAVNICI – NICOLAE BOGHIAN, ANA VÎRLAN „subțire peliculă transparentă/ prin care trecem în divinitate” Un poet din tagma discreților zăbavnici este Nicolae Boghian (n. 2 febr. 1946, Ghigoiești, Neamț) aflat în urmă cu mai bine de trei decenii printre laureații Concursului de debut al Editurii Eminescu, alături de Gabriel Chifu, de care ne-am ocupat în numărul trecut. Volumul Ofranda mișcării (1976) anunța un autor sedus de explorarea imaginară a misterului helladic, cu mitologia și metafizica sa care au marcat atît de puternic destinul omului modern. Pe urmele lui Ion Pillat, și el fascinat de farmecul egeic (în Tărm pierdut și Scutul Minervei), de perfecțiunea templelor și coloanelor de porfir, la umbra cărora centaurii și nimfele coboară parcă spre a pluti prin iarba cu asfodele, Nicolae...
25 poezii, 0 proze
Chwoika
mă plictisesc. într-o zi așa urâtă chiar nu am ce face. melodia se repeta obsesiv. îmi place. mă gândesc la tine și pe ritmul agresiv al lui marylin manson încep sa mă ating. mâna mea coboară lasciv pe tot corpul. îmi imaginez că ești tu, iubire. mintea mi-o ia aiurea și m-i te imaginez la picioarele mele, sărutându-mă cum numai tu știi să o faci. mâinile tale mă ating peste tot, iar buzele tale moi mă alintă. Mâna mea alunecă… „ I don’t care if you don’t want me… ‘ Cause I’m yours, yours, yours anyhow… “ și nu mă interesează nimic. mă gândesc numai la mâinile tale fine, la săruturile fără sfârșit. închid ochii și mă pierd. deodată simt o mână. aș putea să o recunosc oriunde. mă privești curios și mă întrebi ce fac. mă rușinez… nu am mai făcut-o niciodată … - Mi-era dor de tine iubire… când ai venit ? nu spui nimic și îmi faci semn să continui. mi-e greu la început, dar intru în joc. continui să mă mângâi și din când în când îți arunc câte o privire. mă privești și îți umezești...
1 poezii, 0 proze
toma valerica
..sunt un amic a doamnei toma si incerc sa o ajut sa fie mai ambitioasa pt ca este o adevarata comoara in ceea ce priveste poezia... nu are posibilitatea sa se faca cunoscuta si poate cu ajutorul dumneavoastra va reusi sa iasa din anonimitate...va multumesc mult!!! P.S o sa va trimit si biografia doamnei cat de curand posibil!
1 poezii, 0 proze
Christian Greising
Medic de meserie, stabilit in Germania de multi ani, scrie de placere in timpul liber...Cum el nu are nici timpul nici interesul de a-si publica lucrarile, m-am gindit sa fac un bine iubitorilor de poezie impartasindu-le din comoara gindirii lui. Sper sa bucure spiritul cititorului!
2 poezii, 0 proze
Cris Tina
hmm...nu pot spune prea multe despre mine pentru ca sunt o incepatoare pe un lung drum :) M-am nascut acum 16 ani la Cluj... Simplitatea e o comoara de nepretuit si de aceea doar pentru ca scriu versuri nu inseamna ca ma consider o artista! multi se considera artisti si nici macar nu fac ceva ca sa-si dovedeasca identitatea! Indemnul sau impulsul de a scrie poezii s-a nascut acum 5 ani cand nu aveam o iarna asa cum imi doream...si atunci mi-am asternut pe hartie primele mele trairi in versuri care s-au publicat apoi intr-o revista. Nu ma dau in vant dupa citit ...mai degraba scriu eu randuri, randuri sa ma distrez putin pe seama celor care nu reusesc sa priceapa cuvintele mele cheie:))
8 poezii, 0 proze
Iavorenciuc Tiberiu
Incearca sa faci zece drumuri nu acelasi drum de zece ori, sa te bucuri de zece ori de o comoara nu sa cauti alte zece comori..
4 poezii, 0 proze
daniela burlibasa
De simt cum a ta vraja,imi sfasie mania Voi curge, prin tacere,spre noile deschideri. Voi aduna comoara,si voi lasa furia Sa zaca-n alte jocuri;in alte vagi deprinderi... Ocean de frumusete...si lauri.Multumesc!
2 poezii, 0 proze
coboara scara din pod
de stanescu elena-catalina
hai segebeule coboară-mi scara din pod să urc și eu in orașul acela cu asfalturi încinse unde bărbații vin transpirați de la război își violează femeia și o despoaie de vise în orașul acela de noapte...
coboara scara din pod
de stanescu elena-catalina
hai segebeule coboară-mi scara din pod să urc și eu în orașul acela cu asfalturi încinse unde bărbații vin transpirați de la război își violează femeia și-o despoaie de vise în orașul acela de noapte...
Lucruri mari din podul iernii
de Ion Caraion
Lucruri mari din podul iernii, dar de care mare lucru nu e Copilăria urcă și coboară pe-o scară de sfoară Arbori dintr-o noapte haihuie Ultimii, ternii arbori din ai uitat ce rătăcire, ce univers......
furt de capace. varianta2
de Ruben Bucoiu
Picură acum apă pe bani Iar gerul troznește prin oase Capacul din pod de canal Dispărut... Se spală pe mâini în ligheane rugina, De ani. Mătreața din nori nespălați Crapă gheața pe fulgi Pocnirea din...
ardumaș în apa lunii
de florian stoian -silișteanu
cârda lumii stă să fete drumului un șal din verde țâța duicu trilu lemnu a-nflori din ramu semnu ardumaș în apa lunii be sătul în ceru gurii legănatu plinului din ciuda veninului caldarâm șuie margu...
Noaptea, orasul
de Stefan Gherman
O noapte în care se scurg veștile zilei A venit odată cu râul pe care plutește luntrea Portul se-nchide și cheiul rămâne gol în umbră O sticlă goală de bere pe cimentul rece și umed... Urletul...
Piciorul nu calcă de două ori la fel
de Mihaela Roxana Boboc
n-am să-ți vorbesc azi despre mine ioana o să-ți prezint copilul cu plete negre copilul acesta cu mâini energice ce te privește cu ochi de smoală o să-ți spun cum arată lumea din palma lui dau...
Maikäfer
de Ioana Geier
Opening Scena1: -Primăvara, EXT/ZI, ÎN CURTEA CASEI, LA INTRARE ÎN ATELIER FADE IN- CHARACTERS : DIETER, AMALIA LOCATION : CURTEA CASEI EXTRAS : NEIN GERMANIA (casă lungă în alb cu etaj stil bavarez...
Valuri
de Eduard Keyserling
Vous êtes tous les deux ténébreux et discrets: Homme, nul n’a sondé le fond de tes abîmes, O mer, nul ne connaît tes richesses intimes, Tant vous êtes jaloux de garder vos secrets ....
zara în rochia alb-aurie
de Maria Pilchin
anteea fetiţa de şapte ani păşeşte grăbită spre casă păpuşa ei aproape târâtă pe jos prăfuită dezbrăcată şi murdară are un ochi închis altul deschis iar gura ei a fost tăiată cu foarfecele acum o...
