"bijuterii de familie" – 1972 rezultate
0.04 secundeMeilisearchLucia Eniu
„Rețetă pentru timpul viitor” „Românul s-a născut poet“. Există un adevăr concentrat în această scurtă propoziție, fapt de care m-am convins încă o dată, citind versurile tinerei poete Lucia Eniu. A vorbi despre un nume nou în poezie este mult mai greu decât în cazul „veteranilor“, iar dificultatea este cu atât mai mare cu cât persoana care transpune în versuri crâmpeie din sufletul său este mai puțin cunoscută. Versurile Luciei sunt atât de normale, încât poeta, din modestie, după ce le așternea pe hârtie, le depozita prin toate ungherele sufletului, neîndrăznind să le scoată la lumină. La lumina tiparului, desigur, căci ele au lumina lor. Pentru autoarea acestor bijuterii lirice, totul este simplu și firesc, însă este supus unei analize foarte atente și – mai era cazul să o spun? – tradus în limbaj poetic. Se miră atât de firesc trecerea timpului, care pe mulți îi sperie: Nu știu ce are timpul/ cu mine/ de-mi cere mereu/ să-mi mut gardul/ c-un veac/ mai încolo. (Uimire), iar pentru...
5 poezii, 0 proze
bijuterii de familie
de dumitru cioaca-genuneanu
\"Ești olecutț cam mediocru și invidios că n-ai coaie moșule...\" (Schije dintr-un proiectil terorist lansat de Osama Bin Silișteanu contra poetului creștin Iobescu Bogdan chiar la subsolul...
shoot me up de câte ori vrei
de carmen nicoara
nopți interioare în care uităm de toate și ne căutam credința pe cheile senei la ora la care pretty women părăsesc hotelurile mirosind a argint iar poeții îngroapă în vise așternuturi seci și femei...
Știi cum e...
de Carmen Sorescu
...o femeie la 30 de ani? nu mai așteaptă nimic știe că atunci când vine de la piață trebuie să pună sacoșele jos să caute cheia și să deschidă singură știe că în weekend trebuie să curețe...
Ohtelo
de LUMINITA SOARE
PERSONAJE: Othelo O.: Patronul unei fabrici de batiste, ciorapi de damă și lenjerie intimă mixtă. Desdemona. O.: Soția acestuia. Jago Bogdanovici: Portar și bodyguard. Sonia- Nonja Sunătoare: Femeie...
Fără mărțișoare și pahare!
de Marian Malciu
Gata! Au trecut zilele de întâi și opt martie. Se întipăriseră adânc aceste date în mintea bărbaților, persecutându-i și răpindu-le liniștea, ar confirma mulți dintre ei, dar și în gândirea femeilor...
In Heaven everything is fine
de Carmen Sorescu
la ora 6 trezirea la mine în cameră pentru câteva zile s-a mutat raiul ei și trezirea e tot la ora 6 indiferent de sclavi sunt tot brunetă nimic nu pare a fi ceea ce știam de la bunica pe noptieră...
Din însemnările unui cititor miotonic
de serban georgescu
Unul dintre motivele pentru care lectura Dilemei Vechi îmi face întotdeauna plăcere și bucurie, este acela că în orice moment poți descoperi, dacă nu articole întregi, atunci măcar fragmente, simple...
Ciobanul
de dan david
„Parcul” de la marginea de sud a orașului, pe fața însorită a dealurilor, era de fapt o zonă de pământuri degradate. Pe cealaltă parte, spre nord, dealurile poartă un cartier de blocuri; primitive ca...
Ce poți face cu două mâini dibace?
de elena irina spilca
Până mai ieri mă simțeam stingheră într-o lume, în care aveam sentimentul că nu mă încadrez. Oamenii îmi păreau străini de tot ceea ce mie mi se părea natural, îi simțeam obtuzi la viziunile mele, la...
Chat Noir
de sophia elisa coreli
Galina Visoțkaya se pieptăna în fața oglinzii de vreo jumătate de oră, mecanic, cu gesturi din ce în ce mai încete, până când aruncă cât colo pieptănul de os care lovi și sparse mica lampă turcească...
răzbunarea
de florin iordache
RǍZBUNAREA Este vorba de o întâmplare care merită a fi povestită, deoarece persoana în cauză, o frumoasă femeie în floarea vârstei, contabila Lenuș, s-a dovedit a fi înzestrată cu însușiri...
Înmormântarea lui Gigel
de mihai nedelcu
Cantorul înălță încă o dată un "Doamne miluiește" cu glasul răgușit de țigări și se opri cu ochii în pământ. Urmă o liniște de câteva secunde, timp în care părintele Andrei chibzuia asupra elogiului...
Numai prima dragoste este adevărată
de Ottilia Ardeleanu
Gela Enea , profesor de Limba și literatura română la liceul de arte "Marin Sorescu" din Craiova, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Oltenia, este la a șaptea sa carte de poezie,...
Cum educam bărbații?!
de Sorin Teodoriu
Iubim bărbații pentru că ne țin companie, sunt loiali, drăgălași și ciclic ne oferă afecțiune. Ei trebuie însă adaptați cerințelor. Vom analiza împreună care sunt cele mai eficiente metode de...
Note de jurnal
de Cristina-Monica Moldoveanu
Povestesc aici tot adevărul, pe scurt, în note de jurnal, despre anul 1984-1985 din viața mea chinuită în prima parte a adolescenței, când încă speram din tot sufletul că nu voi ajunge la spitalul de...
Deania neagră, de Alexandru Petria, se lansează la Bookfest 2011. Prezintă Liviu Antonesei, Dan Mircea Cipariu și Marius Ghilezan
de alexandru petria
Deania neagră, cel mai recent volum de proză semnat de Alexandru Petria și apărut la Editura Herg Benet, va avea lansarea în cadrul târgului de carte Bookfest 2011 (Romexpo, București), sâmbătă, 28...
în goana vieții
de bianca marcovici
inelul de logodnă-pagină de jurnal Reparații de bijuterii Am avut o zi cu peripeții. Am ieșit din casă pâna la Grand Kanion. Aveam o idee fixă. Inelul de logodnă, vechi de 150 de ani , transmis prin...
În așteptarea lui Mesia
de Somesan Sergiu
Cu o șiretenie de care numai animalele și copiii mici sunt în stare, în cele din urmă Laura m-a dus de mână până în față la Modarom fără să îmi dau nicio clipă seama că, de fapt, sunt dus de nas și...
Poveste interetnica
de Moldovan Viorel Sorin
Ea, Liza, tiganca. Frumoasa, crescuta de o familie instarita. Caldarari din tata in fiu. O duceau bine si pe vremea comunismului chiar daca isi procurau greu cuprul. Uneori furau inclusiv stemele de...
