"Vindecă, Doamne" – 5238 rezultate
0.01 secundeMeilisearchflorea vanda steliana
Ar putea să ne mire debutul întârziat al Vandei Florea cu volumul intitulat sugestiv „Catapeteasma luminii”. Asta pentru că Lightheart, așa precum o cunosc cei care ascultă emisiunea postului Radiolynx din București – Casa Poetescu, este o autoare care a cochetat de ceva timp cu poezia și chiar a participat la mai multe cenacluri literare. Totuși, din motive de nimeni știute, a preferat să-și tăinuiască manuscrisele și chiar să le dea uitării. Să fi fost teama, să fi fost neîncrederea sau nevoia unei intimități creatoare? Poate câte puțin din fiecare însă, până la urmă, Vanda Florea a înțeles că din moment ce primești un dar de mare preț precum poezia, trebuie să-l dai mai departe. Poezia nu este un act al egoismului. Ea poate vindeca suflete, poate lega punți durabile între oameni sau poate fi o cale spirituală. Chiar dacă volumul Vandei Florea cuprinde fascicule de poeme luminoase care ne pot trimite la Blaga sau „stoluri” de cuvinte cu iz stănescian, nu voi insista asupra...
12 poezii, 0 proze
Dan Waniek
Am educat mâna stângă pentru șoriceii ce-mi mișună pe masă... Am zis apoi j'ai vécu, aproape ca abatele acela, bun la inimă ca un medic de plasă... Ce să zic? La capăt de drum nu mai sunt decât începuturi eterne a capella, nu însemnări, n-ai nici casă... Necum biografii, muieri, ori plângeri spre Cruella. Aplauzi doar din dreapta, cine să te mai descoasă ? Autorul locuiește și lucră la Paris ( în Francia, dar visează doar la Navarra... ). Dan Waniek este medic român ( cu numele cel meseriaș ce vine de la protovasconicul *bade, întregitor, care după Vennemann a dat deponentul - căci nu are pasiv - și defectivul - căci nu are perfect - Lat. mederi, a vindeca, verb dual, pentru că are complement atât cu dativul cât și cu acuzativul :-).
7 poezii, 0 proze
gheorghe Sarbu
Nascut: anul 1940, luna Iulie, ziua 26 Com. Drajna de Jos Jud. Prahova ( copil din flori ) Ocupatii : 1.- Studiul Stiintelor Umaniste : poezia, filosofia, artele frumoase , s.a. 2.- Studiul Stiintelor Exacte : -medicina naturista,alopata,homeopata- - Paranormal - Geometrie fractala - Cimp Unificat , etc. ( subpunctele 1 si 2 –studiu de unul singur ) Precedent : - paralizie faciala dreapta la virsta de 19 ani, si tratata drept poliomielita. - Panaceul Corina l-am descoperit in anul 196o, luna Mai, ziua 13. Greul de aici a inceput. A trebuit sa devin propriu-mi cobai : astfel, m-am imbolnavit, rind pe rind, de mai multe afectiuni, pina si de tuberculoza. Asadar m-am imbolnavit pe mine insumi , inainte de a vindeca pe altii. In prezent, ma ocup sa vin de hac psihozelor inalte , zonei Zoster, cirozelor si unora dintre dermatoze, singurele afectiuni pentru care nu recomand produsul alchimic Corina (panaceu) , aceste afectiuni fiind inca sub cercetare. o0o : - 09.09.1982 = Metoda de gindire...
336 poezii, 0 proze
ionut
Iubesc asa cum iubesc si nimeni nu o sa ma invete sa iubesc caci stiu sa iubesc Cand m-am nascut ... cineva mi-a daruit o poza rosie..Era inima mea ... Mi-a spus sa am grija de ea si sa n-o daruiesc nimanui ... numai lucrurilor sfinte ... marilor si stelelor Dar eu nu am ascultat si am daruit-o.Ea a inceput sa se joace cu "ea" de-a fericirea ... pana cand s-a plictisit ... Apoi a aruncat-o in spinii unui trandafir. Am gasit-o ... era ranita si plangea ... de durere si tristete ... Am incercat sa o vindec cu orice P.S Nu uita: Sa iubesti de ajuns sa fi iubit cat se poate ...
1 poezii, 0 proze
cristiana pricop
n.20.02.1962(ora 6:30 a.m.) -moldova romania-langa tanacu casatorita si mama a doi fii am avut o revelatie cu 10 ani in urma (4-5 Iulie 2001) si, dupa asta, am inteles Ideea principala a Bibliei complet diferit de toate religiile lumii Biblia vorbeste despre o Separare Finala (Judecata de Apoi) intre "cei buni" si "cei rai" si eu am primit intelegerea ca aceasta separare nu va fi INTRE categorii diferite de oameni unii "buni" si altii "rai" ci va fi o separare INTERIOARA in fiecare suflet, in fiecare individ ( care va fi vindecat de boala pacatului si va ramane numai esenta sa divina, chipul si asemanarea lui Dumnezeu) astfel noi, toti oamenii, (fiecare barbat si fiecare femeie) vom fi mantuiti, salvati, si vom merge in Imparatia cerurilor exact opusul a ceea ce actualele religii predica email: cristianas43@yahoo.com
38 poezii, 0 proze
unciuleanu milena
Ma numesc Unciuleanu Milena Maria. Am absolvit Liceul Zoia Kosmodemianskaia la sectia filologie in 1989 (actuala Scoala Centrala). In 1994 am terminat Facultatea de Limbi si Literaturi Straine din cadrul Universitatii Bucuresti. Anul acesta voi absolvi la Facultatea de Litere din cadrul aceleiasi universitati masteratul Teoria si practica editarii. In prezent predau limba engleza la Colegiul Tehnic Iuliu Maniu din Bucuresti, dar visul meu este sa devin redactor. Scrisul reprezinta pentru mine o modalitate de imersare intr-o lume paralela, un paliativ i pentru toate frustrarile aduse de aceasta societate consumista, materialista , in care sufletul si tot ce tine de spiritualitate e marginalizat, ca o boala de care ar trebui sa te vindeci
4 poezii, 0 proze
Vindecă, Doamne
de Gherghina Tofan
Vindecă-mă, DOAMNE, de neputință Când vreau să pot să ajung, Sub cruce la TINE-n căință Nicicând drumu-mi pară prea lung. Vindecă-mă, DOAMNE, de neștiință Când vreau cele bune s-aleg. Arată-mi chiar...
Mângâie-ne, Doamne
de Autor anonim - diverse
Mângâie-ne, Doamne Mângâie-ne, Doamne, Tu, cununa vieții, Sfinte, miluiește-ne pe noi, Vino și ne unge zorii dimineții Cu Lumina vieții de apoi – Iartă-ne tot răul, dă-ne bunătate, Bunule de suflete...
Oh, Doamne, cât te iubesc
de Daniel Aurelian Rădulescu
Cum și Soarele uriaș zi de zi se topește în înghețul de Lună, Cum învolburatele fluvii se năpustesc neîncetat în imense oceane, Așa dragostea mea pentru tine e divină, e pură, e nebună... Așa...
Doamne, ajută-mi neputința…
de Cristea Aurora
Ajută-mă, Doamne, să-mi văd neputința Să nu mi se-ntunece în veci conștiința Să știu cum să scad și cum să adun Măsura reală a Cuvântului bun. Te rog, mă scoate din negrul Infern Și mă leapădă de cel...
Asa arata iubirea ta,doamne?
de popescu adriana
Biblia ne spune ca TU ne iubesti,dar eu NU vreau sa cred tot ce citesc,ci vreau dovezi,eu sunt mai neincrezatoare chiar decat Toma-necredinciosul. lui macar ci-ca i s-a arata ceva atunci cand avea...
Cerere către Dumnezeu
de Ștefănescu Romeo-Nicolae
Vindecă-mă Doamne de toată nelumina, ce-mi apasă...inima Lasă trecerii și așezării...Iubirii Tale... Ale crinului sfinte petale Să înflorească și în inima mea cea vie Sfințitul parfum de crin Acum......
rugăciune pe jar
de FLOARE PETROV
împarte Doamne cu mine tristețea și vindecă-l te rog pe bărbatul meu varsă-i în suflet iertarea blândețea iubește-l Doamne cum îl iubesc eu. pogoară-te Hristos la mine în odaie să îmi dai mângâierea...
Rugăciune pentru a avea o femeie simplă
de Francis Jammes
Fă , Doamne, ca aceea care-mi va fi soție Umilă și supusă prietenă să-mi fie; Să adormim alături ținându-ne de mâini; Să poarte totdeauna ascunsă între sâni, C-un lanț de-argint,legată, de gât o...
Cuvânt către tine însumi
de Alexandru Mărchidan
nu se încheie noaptea ușor cu lacăte necuprinse suntem legați de ea Doamne, Cel ce ai ieșit din moarte ca dintr-o cămară nu se cunosc la vedere fagurii de miere de fagurii de foc nu așteaptă...
Mărturisiri sărate
de Daniela Parvu Dorin
Doamne, aidoma bolilor care nu se vindecă niciodată sunt mâinile mele nevrednice de atingeri cu unghiile astea rupte din carne... cu sânge am scris orice scrisoare de dragoste multe din ele stau...
Transfuzie secretă
de Marin Sorescu
Brazii își vindecă scorburile Picurînd într-una rășină, Cum se ung și lebedele c-o grăsime De nu li se-atinge apa de pînze. Dacă fiecare brad Ar vărsa puțină rășină Degeaba, Așa, pentru durerea lumii...
Adună-Þi îngerii
de Lory Cristea
Adună-Þi Doamne îngerii din stradă I-a-mbolnăvit prea mult-adrenalină Trasează peste ei o acoladă Și bagă-i pentru-o vreme-n carantină. S-au rătăcit pe străzile înguste Au tot bătut la fiecare poartă...
Profetul neputincios
de LUMINITA SOARE
Puteam zidi și dărîma Puteam vindeca sau mîngîia. Puteam sări peste conveniențe Färă a face reverențe. Puteam să înot si să zbor Cu aripi și solzi, nearătați lor. Puteam atît de ușor să pătrund În...
Bucură-te Marie !
de Maria Prochipiuc
auzi-mă Doamne întru rugăciunea mea din adâncuri necunoscute spală-mă întru dreptatea ta noaptea asta toată scrutează neliniștea dorului adu-mi aminte de faptele mâinilor tale în revărsatul zorilor...
