"Vibrand in tine" – 1230 rezultate
0.02 secundeMeilisearchVioleta Zamfirescu
În mijlocul verii, la 21 iulie 1920, în familia ofițerului Sterian Lăzăroiu, venea pe lume viitoarea poetă și prozatoare Violeta Zamfirescu. Se școlește în orașul natal, Craiova, apoi urmează studii de drept la Universitatea din București, dar nu reușește să le finalizeze. Își câștigă existența lucrând în mass-media: redactor la Gazeta literară (1954-1976), la Radio, ca redactor pentru emisiunile literare (1953-1959), la revista Luceafărul, redactor șef al redacției de poezie la Editura „Eminescu” (1969-1971). Începe să scrie versuri în Viața Românească, iar editorial iese pe piață în 1955, cu volumul „Inima omului”, în care abundă portretul, descrierea și comentariul liric. Violeta Zamfirescu este un poet prolific, versurile sale fiind reunite în numeroase volume precum: „Rodul pământului” (1957); „Ceasul de slavă” (1960); „Frumusețe continuă” (1964); „La gură de rai” (1965); „Dragoste” (1968); „Colind de primăvară” (1969); „Poezii” (1972); „Simfonie” (1975); „În aerul vibrând”...
1 poezii, 0 proze
Vibrand in tine
de Florin Opran
Mă simți vibrând în sufletul tău, de parcă ai aluneca, rostogolindu-te, pe un câmp acoperit de rouă și petale… îți simți gândurile vibrând obscure, obsesive, curgătoare – aducându-ți aminte de...
incongruențe (4.zgomotul)
de Petru Teodor
În timp ce câinii dorm pe capacele de canal lovite de rugină, nerăbdare și alte eroziuni înflorite în muchiile și în fenestrele prin care răsuflă moale, pufos aerul duhorii, pe partea cealaltă a...
Cristina Lițoiu [Deisis] - într-un dialog imaginar
de Maria Prochipiuc
Prietene , e iarasi toamna afara si printre atatea umbre nu ti-e bine, eu ma-nfior si plang in prag de seara cand ma gandesc prietene la tine... * Îți scriu, în anotimpul trezirilor miraculoase,...
Și totuși...
de Oana Izbașa
Poate dacă mai beam un pahar de pepsi știam ce să-ți spun, poate dacă nu mă îngropam aici, în mormanul ăsta de iarnă cu care ninge viața într-una, nu mai plecai niciodată; poate dacă n-aș fi băut...
Regasire
de Elena Calinescu
Era o vreme cand cei din jur ma considerau o persoana fericita, pentru ca aveam bani, o buna pozitie sociala si o familie cum multi si-ar fi dorit-o. Unii chiar ma invidiau... Dar eu nu puteam sa ma...
Te privesc, cu toate
de pop romeo
Te privesc, pasarea mai lacrimeaza odata cerul picurandu-si stelele si ielele unele in mine descult, altele in tine vibrand, acea pasare nu e cu aripi ci cu zbor din care copiii isi fac sotronul dor,...
e în tine
de Bogdan Nicolae Groza
Nu mă mai caută muza și trăirile-mi sunt sterpe Încerc s-o îmbunez cumva pe Euterpe Pun flori în suflet, aduc triluri în mine, Dar ea, încăpățânată, tot nu vine O chem din lumi ascunse, din Parnasul...
Noapte cu tine
de Silvia Van
Binecunoscut îmi era valsul secundelor moi În noaptea legată la ochi cu fularul albastru Se făcuse mai mic teiul lunii, ghemuit între umbre Căutând bâjbâit colțul de suflet pierdut Când, neatent,...
am uitat de tine...
de Laura Cozma
(există un timp al inimii bune în al câtelea ceas suntem noi?) imaginează-ți un chip și-acela voi fi în suflet o tristă tăcută icoană bizantină/ te-aștept într-o ramă cu lacrimi de sânge mă scurg...
În munți
de Dimitrie Petrino
În munți, în munți, departe de-a lumei grea mișcare, Departe de-orce zgomot, de-orce deșărtăciuni, Ședeam cu tine dragă, în dulce-mbrățișare, Și-n libera natură îți împleteam cununi. Cununi de flori...
de dragoste de vară de demult poem de dincolo de sistemul solar sau despre felul în care poezia străbate cosmosul
de Cătălin Al DOAMNEI
astă-vară el avea atât de multă nevoie de mine încât pentru el numai pentru el am început să scriu istoria lumii prietenii mei de demult au venit la mine s-au așezat în juru-mi și am început să le...
De-a fi Aimee
de Ilinca Ianculescu
m-am visat în tine îți mângâiam un gând și-ți tremuram prin vene acum abia eram liniștită uitasem dorul umărului meu gol cu a tale buze vibrând peste el uitasem dorul de-a-ți respira aerul acum eram...
femeie arzând
de Miruna Dima
în brațe să strâng trup dur de bărbat cu tendoane fierbinți pielea să-mi amețesc locul acela de la îndoitura gâtului să-l sorb buze avide să sug icnet ațâțat pe sânul deschis saltul în gol când mă...
Acorduri cu barre
de angela furtuna
Acorduri cu barré (nopți pentru chitară rece) sunt nopți care se adună în tine precum un plaur din care vor crește flori pitice vor urca pe creștetul unei stânci te vor mesteca te vor descoperi te...
Puzzle
de Diana Andrei
Întregit și împaturit in doi. Eh… E tot un puzzle. Și iar n-ai baut rândul de zaț Stătut in cafea, vibrând a răcoare... Crestat în fizic, un colț de zâmbet sumar Pe-o ceața de note Și, vai! Subit te...
Nebun de prea mult dor te caut printre morți
de Mirela Văleanu
Iubesc toamna în care te-ai născut, era atât de frumos, fericirea plângea cu rouă. Nu puteam să-mi reprim zâmbetele ce stăteau în fața pictorului ca adevărate modele, pozând pentru eternitate....
Celui ce tace
de Mircea Ciobanu
Retorul vine la tine, îți smulge poemul din mâini, ți-l numără filă cu filă. ”Domnule retor, de unde vii?” ”Dintr-o hrubă de aur. Acolo, mi-au spus să tac și am tăcut; astăzi mi-au spus să vorbesc,...
Mama
de pop romeo
Icoana rasturnata-n inima arzand ea ne tine ramurile si ne coase iubirea intre peretii emotiei se naste iar lacrima ei e argint ce-nobileaza versurile vii ea ne sustine scarile si ne vegheaza cararea...
dezlegare
de blank
sau crezi iubito ca esti pe pamant din alte lumi cu aripi ce-au crescut vibrand in duminici si luni? ori cu cununa in care Cerul s-a legat sa te cununi si legamantul ce ti-a fost lasat ca vom fi...
